Regionalizarea, motiv de dispută la nivel înalt

Data publicării:
ponta basescu cotroceni -Mediafax Foto-Octav Ganea-1

Preşedintele Traian Băsescu nu crede că regionalizarea va fi realizată de USL.

„Acest uriaș de 70% din parlament și-a arătat limitele. Nu este capabil să genereze progres pentru România. Reorganizarea administrativă și o Constituție modernă ar fi fost proba că această majoritate uriașă își poate depăși dimensiunea mică din interior și lipsa de viziune. Au probat că nu pot”, a declarat președintele, pentru Digi24.

„Pentru un proces de asemenea reformă și asemenea amploare, trebuie să ai întrunite niște elemente, o forță politică solidă. Dacă ratăm această ocazie, nu văd în următorii 10-20 de ani când o să avem aceste elemente”, a spus premierul Victor Ponta.

În schimb. șeful statului a apreciat că ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, a început „greşit” procesul de regionalizare.

„Au început de la vârf spre bază în loc să înceapă de la bază spre vârf. La cum abordează lucrurile, ai impresia că ne gândim la o federalizare. Constituția spune că România e stat unitar. Aşa cum se lasă să transpară din abordările lui Dragnea şi ale premierului, poţi înțelege că se alege preşedintele regional, cu parlamentul regional. Este greşit”, a afirmat șeful statului.

Premierul României are totuşi încredere că procesul va fi demarat anul viitor. „Planul B este că regionalizarea va fi anul viitor. Nu este doar o amânare, ci și o pregătire mult mai minuțioasă”, precizează Victor Ponta.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, are propria viziune în ceea ce priveşte regionalizare. La Digi24, el a dezvăluit că, pe lângă faptul că doreşte Ilfovul în aceeaşi structură regională cu Capitala, crede că tot aici ar mai putea intra şi judeţul Giurgiu şi alte câteva localităţi din Călăraşi.

Pentru aceste zone, Sorin Oprescu este de părere că Bucureştiul ar funcţiona ca un motor de dezvoltare.

„Legătura directă între București și Dunăre, pe baza acestor canale, nu face altceva decât să se vorbească despre București-capitală la Dunăre și intră în regimul important de susținere a fondurilor europene pentru dezvoltarea Dunării de Jos”, a mai spus Sorin Oprescu.

Sorin Oprescu spune că discuţiile cu autorităţile locale au fost deja demarate, iar planul său de regionalizare va fi propus ministrului Dezvoltării Regionale.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul românesc care renaște la granița cu războiul. Cum a devenit un punct-cheie pentru Europa
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
„Războiului stelelor”. Sateliți militari ruși s-au apropiat de unul comercial finlandez care furnizează...
Newsweek
Tomac anunță mai mulți bani pentru pensii. Indexarea costă 2.000.000.000€. De unde îi poate lua?
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Câinele tău are peste 5 ani? Cele cinci reguli de aur care îi pot prelungi viața
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...