ROMÂNIA CU ÎNCETINITORUL. Cum e la alții. Autostradă suspendată în Indonezia, construită în numai 14 luni

Data publicării:
autostrad indonezia

În urmă cu un an, traversarea Insulei Bali cu maşina era un coşmar. Turiştii care ajungeau la aeroportul din Denpasar şi voiau să meargă la hotelurile de lângă ocean rămâneau blocaţi în trafic. Străzile înguste şi aglomeraţia transformau drumul într-un slalom prin infern. Dar Guvernul a găsit soluţia. O autostradă cu trei benzi pe sens şi cu pistă pentru motociclete care să traverseze marea şi să unescă zona turistică de cel mai important aeroport.

Au pregătit proiectul în detaliu.

Autorităților din Indonezia le-a luat trei ani să contureze autostrada care traversează marea și unește două capete ale insulei.

În cei trei ani, specialiştii au reuşit să studieze solul, să facă proiectul şi cel mai important, să ridice autostrada peste mare. Construcţia efectivă a durat doar 14 luni.

Inginerii au săpat în mare 13 mii de găuri adânci de 30 de metri în care a fost turnat cimentul pentru ridicarea pilonilor de susţinere. Toată şoseaua de mare viteză are 12,7 kilometri şi a costat puţin peste 200 de milioane de dolari, adică jumătate din banii folosiţi de Guvernul României pentru a ridica Transalpina, o șosea cu două benzi în munte și fără parapete de protecție.

Acum, pe autostrada construită peste mare, turiştii pot ajunge de la aeroport la destinaţia de vacanţă în doar 15 minute, faţă de patru ore cât dura drumul înainte. Taxa de şosea rapidă e de un dolar. Adică de trei ori mai mică decât taxa de acces pe Autostrada Soarelui.

Durata construcției: 14 luni

Preț: 200.000.000 de dolari

Lungime: 12,7 km

13.000 de piloni în mare

Adâncimea fundației: 30 de metri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Oana Pellea, revoltată după ce imaginea tatălui ei a fost folosită fără drept: „Păcat este că profitați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
Semnalul de alarmă tras de salvamontiști după ce șerpii sunt tot mai des întâlniți pe munte. Simptomele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...