SONDAJ. 23 august, o dilemă pentru mulți români. Ce știu oamenii despre semnificația acestei zile

Data publicării:
sondaj

Majoritatea covârşitoare a românilor, 90%, spun că îşi aduc aminte de semnificaţia zilei de 23 august. Cu toate acestea, mai bine de jumătate dintre repondenţi nu ştiu ce se sărbătorea la această dată în timpul comunismului.

Potrivit studiului, 47% au răspus corect, 12% au spus că e Ziua Naţională a României iar 8% Ziua Muncii. Pe de altă parte, 68% dintre români spun că au participat personal la manifestaţiile de 23 august.

52% dintre aceştia au rămas cu o amintire plăcută, în timp ce 47% spun că amintirile legate de acele evenimente sunt neplăcute. Sunt însă şi indiferenţi, 30% susţinând că amintirile nu sunt nici plăcute, nici neplăcute.

Interesant este că 40% dintre români spun că au mers de bunăvoie la manifestaţiile de 23 august în timp ce 37% au fost forţaţi de autorităţi.

La întrebarea care ar fi cea mai potrivită dată la care România să sărbătorească ziua naţională, 58% au spus 1 decembrie, 24% 24 ianuarie, ziua unirii principatelor, iar 9%, 10 mai, ziua regelui.

Studiul a fost realizat în perioada 19-20 august pe un eşantion de 1.680 de persoane. Marja de eroere de plus minus 2,57%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță