Trafic de minori. O mamă a declarat că tatăl copilului este un bărbat pe care l-a cunoscut cu câteva zile înainte să nască

Data actualizării: Data publicării:
maternitate bebelus spital_shutterstock_360511145
Foto: Shutterstock

O tânără şi un bărbat au fost trimişi în judecată pentru trafic de minori după ce, în 2015, fata - minoră - a născut un bebeluş şi a declarat în fals că bărbatul respectiv este tatăl acestuia, după ce el o convinsese să îi dea copilul. Ulterior, tânăra a anunţat autorităţile, iar copilul a fost încredinţat bunicii materne.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi au trimis în judecată o tânără şi un bărbat pentru trafic de minori, după ce bărbatul ar fi convins-o pe fată să-i dea copilul abia născut, ambii declarând în fals că el este tatăl bebeluşului, scrie News.ro.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că, în luna octombrie 2015, la externarea din Maternitatea "Buna Vestire" din Galaţi, fata minoră a declarat în mod mincinos că tatăl biologic al copilului pe care îl  născuse este inculpatul Ilie-Matei Alexandru, deşi aceştia s-au cunoscut pentru prima dată în zilele premergătoare naşterii. În urma declaraţiei fetei, dar şi a bărbatului, a fost eliberat certificatul de naştere al copilului, care a fost astfel preluat în creştere şi educare de către Ilie-Matei Alexandru.

Câteva luni mai târziu, mai exact în februarie 2016, tânăra a revenit însă asupra deciziei de abandonare a copilului şi a alertat autorităţile. Astfel, situaţia minorului a ajuns în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, care, conform atribuţiilor legale, a luat măsura plasamentului la bunica maternă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri