VIDEO. Oaza de linişte de pe litoralul românesc

Data actualizării: Data publicării:
corbu

La doar 8 kilometri de staţiunea Mamaia şi învecinată la sud cu oraşul Năvodari, plaja neamenajată Corbu atrage an de an mii de turişti. Oameni din toate colţurile ţării sau chiar din străinătate vin aici cu un singur scop: să se relaxeze pe malul mării şi să audă doar murmurul valurilor.

Plaja de la Corbu este preferată de cei care vor să admire natura așa cum este ea, fără prea multe retușuri. Unii au comparat-o cu un loc al regăsirii de sine. Alții cred că o vacanță petrecută departe de zgomotul orașului echivalează cu o terapie antistres.

Cândva o plajă pustie, Corbu este acum ţinta celor care fug de aglomeraţie. Liniştea de aici este spartă doar de valurile mării.

-Este linişte, am văzut prea mulţi oameni în jurul Europei, şi îmi place liniştea, acolo arată ca un munte, aşa că asta e suficient pentru mine, foarte frumos!

-Nu este gălăgie, nu este muzica tare, ne putem relaxa, pentru asta am venit.

Oamenii vin aici pentru frumuseţea sălbatică a locului. Dacă nu vor să stea în cort, pot opta pentru cazarea la rulotă, ori în case tradiţionale pescăreşti.

Stelică Murariu, patron cherhana: Aceste căsuţe şi sunt foarte căutate, oferă turiştilor un confort aparte în ideea în care vă spun că foarte mulţi care ne calcă locurile nu vin pentru zgomot.

Preţurile la cazare sunt foarte mici, comparativ cu restul litoralului. O noapte costă 25 de lei de persoană la căsuțe şi 170 de lei la pensiune. În cherhanalele din apropiere, bucătarii gătesc fructe de mare şi peşte după reţete tradiţionale pescăreşti. La mare căutare sunt rapanele, iar pentru o porţie turiştii plătesc 14 lei.

Stelică Murariu, patron cherhana: Avem musaca din fructe de mare şi peşte, avem rapana care la noi e la ea acasă, avem midiile, care la fel, fructele astea de mare, scoicile, melcii adică rapana sunt la noi, nu putem să nu le avem pe masă.

Plaja Corbu a rămas unul dintre cele mai izolate locuri de la Marea Neagra. Fâşia de nisip se află la 8 kilometri depărtare de nordul staţiunii Mamaia, la sud de oraşul Năvodari. Drumul este anevoios, iar accesul către ţărmul mării se face pe un drum de pământ. Plaja se află în aria protejată a Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, iar taxa de intrare costă 5 lei de persoană pe zi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri