Foto Viorica Dăncilă este închisă în biroul din Kiseleff de 8 ore. PSD-iștii se tem că îi trădează primarii

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
poza pt text

Cu doar două înainte de închiderea urnelor, social democrații încearcă să mobilizeze primarii pentru finalul primului tur al alegerilor prezidențiale 2019. Conform unor surse de la vârful partidului, liderii PSD, în frunte cu Viorica Dăncilă sunt nemulțumiți de prezența slabă la vot în județele tradiționale PSD. Maramureșul, fieful baronului PSD, Gabriel Zetea, dar și județele din Moldova, Vaslui, Bacău, Botoșani, și Neamț nu au rezultatele la care se așteaptă partidul. Viorica Dăncilă așteaptă, închisă în birou de mai bine de 8 ore, finalul scrutinului electoral.

La sediul PSD din Kiseleff, alături de Dăncilă mai sunt președintele executiv Eugen Teodorovici, secretarul general Mihai Fifor, coordonatorul campaniei, Olguța Vasilescu, dar și câțiva apropiați pe care Viorica Dăncilă i-a avut în guvern. Prin biroul președintelui PSD au mai trecut Costin Mihalache, fostul șef al cancelariei, Nelu Barbu, fostul purtător de cuvânt și Mihnea Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase.

Niciunul dintre liderii partidului nu a coborât din birouri, iar atmosfera pe parcursul zilei a fost dezolantă.

Marea îngrijorare a social democraților este votul din diaspora care ar putea să întoarcă clasamentul în favoarea candidatului USR-PLUS, Dan Barna. „Dacă Dăncilă nu ia peste 21%, putem să avem surprize mari”, a declarat unul dintre liderii PSD pentru Digi24.ro.

Dăncilă este îngrijorată că sunt județe unde deși există o prezență bună la urne, și în mod tradițional majoritatea voturilor merg către PSD, primarii ar putea trăda. Este vorba de județul Dâmbovița, unde primarii PSD, marea lor majoritate apropiați de Adrian Țuțuianu, înclină mai degrabă să îl favorizeze pe Mircea Diaconu, dar și județul Olt, controlat de Paul Stănescu. Dintre județele PSD-iste, Oltul este printre județele cu cea mai bună prezență la vot, aproape 50% la ora 18:00.

Doljul și Vrancea au de asemenea procente bune ale prezențeila vot și de acolo Viorica Dăncilă se așteaptă să câștige voturi importante, cele două județe fiind controlate de Olguța Vasilescu și de Marian Oprișan.

De departe cel mai important județ pentru Dăncilă este Giurgiu, unde primarii presați de Niculae Bădălău au mobilizat activul PSD la vot. Giurgiu este fruntaș la prezența la vot fiind al 5-lea județ după Ilfov, Cluj, Sibiu și Brașov.

Ultimele cifre vehiculate pe surse de social democrați o dau pe Viorica Dăncilăla la 24% și pe Dan Barna la 16%, însă lideri ai partidului recunosc că lupta pentru locul doi care asigura finala cu Iohannis este departe de a fi câștigată.

Costin Mihalache, fostul șef al cancelariei, la sediul PSD din Kiseleff

Mihnea Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase, la sediul PSD din Kiseleff

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu pensiile românilor care au muncit în străinătate. Ce a cerut Avocatul Poporului
Digi FM
Cine e proaspăta soție a lui Ilie Bolojan. Nimeni n-a știut că premierul s-a recăsătorit
Pro FM
Camila Cabello, mai îndrăzneață de când s-a cuplat cu un miliardar. A pozat în costum de baie, pregătită de o...
Film Now
Richard Gere, despre cel mai controversat moment din carieră. Ce a spus despre interdicția de a merge la gala...
Adevarul
Ciucu stârnește polemici după ce a spus că Nicușor Dan a votat-o pe Ana Ciceală: „Așa am auzit, dar nu pot să...
Newsweek
Nou ajutor la pensie de sărbători pentru toți pensionarii. Documentele, trimise. Unii iau și 10.000 lei bonus
Digi FM
A murit înghețată pe cel mai înalt vârf din Austria, după ce a fost abandonată de iubit. Momente-cheie...
Digi World
Ce se ascunde în spatele salutului însoțitorilor de bord. Fiecare pasager e atent analizat din mai multe...
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine după ce a fost lăsat singur acasă. A ieșit pe balcon și le-a făcut o surpriză...
Film Now
A cucerit publicul alături de Simon Baker în Mentalistul. Cum arată și ce face azi actrița care a...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă