Parlamentul va adopta vineri bugetul pe 2019. Dezbaterile, întrerupte joi noaptea, după 14 ore

Data actualizării: Data publicării:
parlament 2018_inquamphotos george calin (2)
FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

Dezbaterile din plenul Parlamentului asupra bugetului de stat pe 2019 s-au încheiat după aproximativ 14 ore, urmând să fie reluate vineri.

parlament 2018_inquamphotos george calin (2)
FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a reclamat de la tribună că e de la ora 9 la şedinţă şi că nu şi-a luat medicamentele, după ce liberala Alina Gorghiu a propus prelungirea lucrărilor până la finalizarea discuţiilor, relatează News.ro.

Deputatul Bacalbaşa a mers la tribună şi a reclamat că nu şi-a luat medicamentele, după ce liberala Alina Gheorghiu a cerut prelungirea programului de lucru.

„Sunt aici de la 9 dimineaţa. E ora 12:00. Nu mi-am luat nici medicamentele”, a spus el în aplauzele sălii.

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor va acorda, vineri, vot final proiectelor legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019.

Într-o primă fază, Parlamentul va vota o anexă a bugetului care nu a mai fost dezbătută joi noaptea. Ulterior, plenul va dezbate şi proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat. Apoi, ambele documente vor fi supuse votului final.

Discuţiile pe tema bugetului au început joi după ora 9:00, una dintre cele mai impportante decizii luate fiind cea pentru majorarea alocaţiilor pentru copii, care a provocat tensiuni între putere şi opoziţie în ceea ce priveşte votul şi sursa de finanţare a unei astfel de măsuri care ar duce la creşterea deficitului bugetar. Propunerea a aparţinut PNL şi a  fost adoptată la limită, prin votul opoziţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri