Galerie foto: Concluziile Coaliției de Voință: 26 de țări gata să furnizeze garanții de securitate pentru Ucraina. Vin noi sancțiuni pentru Rusia

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că 26 de țări sunt gata să furnizeze garanții „robuste” de securitate pentru Ucraina după război, „fie pe uscat, pe mare sau aerian”, iar Coaliția de Voință, reunită la Paris, are în plan coordonarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, cu sprijinul SUA, care va finaliza „în zilele următoare” garanțiile sale de securitate. Împreună cu premierul britanic Keir Starmer, Macron a prezidat, pe 4 septembrie 2025, la Palatul Elysée, în prezenţa preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, reuniunea „Coaliţiei de Voinţă”, care cuprinde ţările care sprijină militar Ucraina, inclusiv România. Președintele României, Nicușor Dan, a participat în format de videoconferință.