Video Avansul pentru „Noua Casă” ar putea scădea la 5% pentru tinerii sub 35 de ani. Ce impact ar avea măsura asupra pieței

Data publicării:
O femeie ține în mână o machetă de casă.
Foto: GettyImages

Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra o locuință prin programul „Noua Casă” cu un avans de 5%, indiferent de valoarea creditului, potrivit unui proiect de lege aflat în circuitul legislativ. În prezent, avansul este de 5% doar pentru finanțările de până la 70.000 de euro, iar pentru creditele cuprinse între 70.000 și 140.000 de euro ajunge la 15%. Mădălina Angheloiu, purtător de cuvânt al Asociației Agenților Imobiliari din România, spune că modificarea ar putea face programul mai atractiv, în condițiile în care, în forma actuală, acesta nu este competitiv în raport cu ofertele băncilor comerciale.

În prezent, pentru un credit de 140.000 de euro, cumpărătorul trebuie să plătească acum un avans de 21.000 de euro. Dacă modificarea legislativă va fi adoptată, suma ar scădea la 7.000 de euro.

Inițiatorii susțin că măsura este necesară deoarece, pentru mulți tineri, principala problemă nu este plata ratelor lunare, ci strângerea sumei necesare pentru avans. Proiectul a primit avize favorabile și își continuă parcursul legislativ.

„Noua Casă” nu mai era competitiv în forma actuală

Mădălina Angheloiu, purtător de cuvânt al Asociației Agenților Imobiliari din România, spune că un avans de 5% ar putea readuce programul în atenția celor care caută o finanțare ipotecară.

„Cu acele condiții referitoare la avansul de 15%, suprapuse peste condițiile de acordare, programul «Noua Casă» nu era unul competitiv sau care să îi atragă pe tineri să îl folosească drept sursă de finanțare. Cu certitudine, dacă ar apărea această diferențiere, respectiv scăderea avansului la 5%, poate că programul ar atrage mai mult atenția consumatorilor de credite ipotecare. În condițiile unui avans de 15% și ale dobânzilor oferite prin „Noua Casă”, peste care se suprapuneau întârzierile în acordare, deoarece dosarul trebuia să treacă pe la Fondul de Garantare, precum și restricțiile privind valoarea imobilului, nu era competitiv. Era mai simplu să apelezi la o bancă comercială”, a declarat aceasta la Digi24.

Măsura ar putea avea un impact mai ales în marile orașe, unde valoarea medie a unui credit ipotecar depășește pragul de 70.000 de euro. Potrivit datelor prezentate la Digi24, valoarea medie este de aproximativ 88.000 de euro în Cluj, 83.000 de euro în București și 72.000 de euro în Brașov.

Majorarea TVA a îndepărtat cumpărătorii de locuințele noi

Întrebată despre impactul majorării TVA la locuințele noi, reprezentanta Asociației Agenților Imobiliari a afirmat că măsura a afectat semnificativ piața rezidențială.

„Vorbim despre o sumă suplimentară reprezentând taxa pe valoarea adăugată, care i-a descurajat destul de mult pe cumpărătorii de locuințe din segmentul rezidențial nou. Aceștia s-au văzut puși în situația de a avea nevoie să cumpere o locuință, dar de a nu mai fi eligibili, cu bugetele pe care le aveau, pentru acest segment al pieței. Unii dintre ei au renunțat la achiziție, amânând decizia de cumpărare, sau și-au recalibrat căutările, alegând o zonă poate mai puțin centrală ori mai puțin avantajoasă pentru ei sau o suprafață construită mai mică. Dar majoritatea cred că s-au reorientat către locuințe mai vechi”, a afirmat aceasta.

Dezvoltatorii amână proiectele, iar prețurile ar putea continua să crească

Mădălina Angheloiu spune că, în cazul locuințelor noi, prețurile continuă să crească, în timp ce numărul proiectelor lansate este mai mic.

„Suntem martorii unor creșteri constante și continue în ceea ce privește segmentul rezidențial nou, în cazul acelor dezvoltatori care încă construiesc și continuă să dezvolte. Însă, ca impact, se vede un număr mai mic de dezvoltări noi. Mulți dezvoltatori, chiar dacă achiziționează terenurile, amână momentul începerii dezvoltării pe fondul impredictibilității, atât în plan fiscal, prin majorarea taxelor, pentru că nu doar TVA a lovit zona dezvoltărilor noi, ci și creșterea impozitului pe dividende”, a explicat aceasta.

La acestea se adaugă scumpirea materialelor de construcție, majorarea costurilor cu forța de muncă și inflația, care reduc marjele dezvoltatorilor.

„Dacă acesta este ritmul în care vom continua, prețurile se vor ajusta în sus”, a avertizat purtătorul de cuvânt al Asociației Agenților Imobiliari din România.

Aceasta îi sfătuiește pe cei care își permit să cumpere o locuință să nu amâne nejustificat decizia, dar să își analizeze atent bugetul și proprietatea.

„Trebuie făcută o analiză corectă a datelor privind proprietatea pe care urmează să o achiziționeze și o analiză a bugetului gospodăriei, astfel încât să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma și să nu ne expunem. Dar, dacă îți permiți să îți cumperi o casă, eu cred în continuare că decizia corectă este să acționezi mai degrabă mai devreme decât mai târziu”, a concluzionat Mădălina Angheloiu.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine