Video Cum au evoluat prețurile chiriilor în luna octombrie în sectoarele Capitalei și în marile orașe

Data publicării:
blocuri
Foto: GettyImages

În condițiile în care prețurile de pe piața imobiliară tot cresc, iar accesul la finanțare se îngreunează, chiriile au explodat. Sunt tot mai mulți cei care aleg aceasta variantă în fața achiziției unei locuințe în această perioadă. Luna octombrie aduce o reechilibrare în zona chiriilor, dar în marile orașe creșterile rămân peste 5%.

În luna octombrie, chiriile au rămas la același nivel sau au scăzut în Brașov -7%, Cluj-Napoca -5%, Sectorul 1 din Capitală -6%, în timp ce în sudul și vestul țării s-au înregistrat creșteri punctuale: Craiova +10% și Timișoara +7%, alături de avansuri moderate în Sectorul 2 (+6%) și în Sectorul 5 (+7%) din București.

Cluj-Napoca continuă să fie cel mai scump oraș pentru chirii, cu o medie de 420 euro pentru garsoniere, 600 euro pentru apartamentele cu două camere și 749 euro pentru cele cu trei camere. La polul opus, Arad rămâne cel mai accesibil oraș dintre cele analizate, cu 230 euro pentru o garsonieră, 359 euro pentru două camere și 435 euro pentru trei camere. Între aceste extreme, orașe precum Brașov, Constanța, Iași și Timișoara se mențin în zona mediană a clasamentului, cu prețuri cuprinse între 300 și 700 de euro, în funcție de tipul locuinței.

Traditional, cererea pentru chirii crește în august și septembrie, când se întorc studenții în marile orașe universitare, apoi piața se reașează. Astfel, în octombrie contactările dintre chiriași și proprietari s-au redus cu doar 8% față de anul trecut, în timp ce, comparativ cu luna septembrie, s-a înregistrat o scădere de 21%, specifică perioadei de după vârful toamnei.

În Capitală, prețurile medii ale chiriilor diferă vizibil între sectoare. Analizând diferențele dintre sectoare, se observă contraste clare între nordul și vestul Capitalei. Sectorul 1 rămâne cea mai scumpă zonă de închiriat, cu o chirie medie de 791 euro, urmat de Sectorul 2, unde nivelul mediu al chiriilor este de 712 euro, apropiindu-se semnificativ de valorile din nord. Sectorul 3 și Sectorul 5 se poziționează în zona mediană a pieței, cu medii de 555 și 578 euro, în timp ce Sectoarele 4 și 6, situate preponderent în sud-vestul Capitalei, rămân cele mai accesibile, cu chirii medii de 527, respectiv 515 euro.

În ceea ce privește evoluțiile din alte mari orașe, datele arată că scăderea chiriilor pe segmentul apartamentelor cu două și trei camere a tras în jos media din județul Brașov. Aici chiria medie pentru o garsonieră a crescut cu patru la sută față de anul anterior, la 375 euro. În schimb, pentru apartamentele cu două camere și trei camere proprietarii cer acum cu cinci, respectiv șapte la sută mai puțin.

În schimb, în Constanța și Timișoara chiriile au crescut pe aproape toate segmentele pieței. Excepție fac doar apartamentelor cu două camere din Constanța și locuințele cu trei camere din Timișoara, care se închiriază la un nivel similar cu cel de anul trecut.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...