Orașul de mâine. Facilități oferite de dezvoltatorul imobiliar familiilor care au copii

Data publicării:
New Project

Se poate spune că pentru orice familie copiii reprezintă un centru al universului și, având în vedere acest aspect, și atunci când se are în vedere achiziția unei noi locuințe este cât se poate de evident faptul că sunt preferate proiectele imobiliare în care s-a ținut cont de nevoile copiilor.

„Practic, un complex rezidențial modern, care ia în considerare și nevoile copiilor, bineînțeles că include locuri de joacă atent amenajate, precum și zone de recreere pentru tot restul familiei”, spune Adina Cozaciuc, Community Specialist One United Properties.

Un aspect inedit al complexului rezidențial vizitat este spațiul localizat la etajul doi al unei clădiri unde există un loc de joacă pentru copii, dar și o pistă de alergare.

„Ne place să ne focusăm pe activitățile sportive propriu-zise, iar pe lângă asta, de-a lungul timpului, organizăm tot felul de ateliere creative pentru copii și, bineînțeles, târguri tematice, în funcție de sezon”, explică Adina Cozaciuc.

De asemenea, un alt aspect important în care perspectiva dezvoltatorului s-a aliniat cererii părinților vizează siguranța copiilor.

„Siguranța copiilor este clar o prioritate majoră pentru noi, motiv pentru care contează foarte mult locul în care este amplasat spațiul de joacă, astfel încât să evităm traficul mașinilor. În același timp, un aspect important este faptul că toate aceste locuri de joacă trebuie bine delimitate și de zonele care au un puternic trafic pietonal.

Materialele folosite în amenajarea acestor spații de joacă respectă cele mai înalte standarde de siguranță, fiind antialunecare și proiectate astfel încât să minimizeze riscul accidentărilor”, declară Adina Cozaciuc.

„Proiectele noastre sunt concepute pentru a oferi nu doar locuințe moderne și confortabile, ci și un mediu comunitar sigur și plăcut, în care familiile și copiii se pot dezvolta armonios, creând o comunitate”, conchide Adina Cozaciuc, Community Specialist One United Properties

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți monta camere video pe mașină? Când imaginile pot fi folosite ca probă și când riști probleme
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Odiseea Centurii Metropolitane Cluj: 9 ani de întârzieri, două licitații eșuate, un contract reziliat și un...
Newsweek
Beneficiu la pensie pentru o categorie de pensionari. Consiliul legislativ a dat aviz favorabil
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine