Exclusiv Interviurile Digi24.ro. Nelu Tătaru: Pandemia nu este scăpată de sub control, dar e prost gestionată

Data actualizării: Data publicării:
interviu digi24.ro

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat la Interviurile Digi24. ro că numărul real de cazuri zilnice este mult mai mare decât cel oficial. Acesta spune că ar putea fi deja până la 50.000 de cazuri pe zi sau chiar mai multe. „În acest moment eu spun că putem înmulți cu 5 până la 10. Pe nedeclarați putem să avem până la 40.000 de cazuri. INSP spunea că putem ajunge până la 30.000 de cazuri declarate zilnic”, a declarat fostul ministru.

Principalele declarații:

  • Cred că am luat-o mai ușor crezând că am scăpat. Acum ne dăm seama că avem o transmitere mult mai mare. Vedem în acest moment că avem de luptat cu un val în care virusul este mult mai contagios. Avem între 5-8 de persoane care pot fi infectate de cineva bolnav, avem o perioadă de incubație mai scurtă decât la celelalte tulpini.
  • A fost un moment în care am văzut cam peste tot un liber la evenimente, prezența unor teste, vaccinuri și atunci poate ne-am crezut în siguranță. 
  • Nu trebuie restricții în plus, trebuie văzut dacă restricțiile se respectă. Nu suntem în situația din 2020 să închidem școli, să închidem tot și să stăm în casă.
  • Au fost și ignorate restricțiile, nici nu au fost verificate. 
  • Jucăm în alt film. Cunoaștem această pandemie. Vorbim de o transmitere comunitară. Se transmite la cei care nu au trecut prin boală și la cei nevaccinați.
  • În valul doi cel mai mare număr de cazuri era 10.000. Acum cred că am luat-o cam ușor. În condițiile în care avem teste, ne testăm acasă, uneori poate nu declarăm și avem cazurile care trecute printr-o primă fază din boală ajung la spital direct pe terapie intensivă.
  • Cei care se declară astăzi în raportările oficiale sunt mai puțini. Sunt multe capacități de testare, ne testăm acasă. Cifra oficială din România nu este de 8.000 cât a venit astăzi.
  • Suntem pe o pantă ascendentă. Mobilitatea este cea care dă și transmiterea în comunitate. Urmează ca săptămâna aceasta și cea următoare să mai avem un trend crescător odată cu deschiderea școlilor. Vedem dacă vom ajunge la 20-30 de mii de cazuri pe zi.
  • Noi făceam anul trecut acele studii și ajunsesem la concluzia că numărul de cazuri pe care îl avem îl înmulțim cu 5 până la 10 pentru a vedea numărul real de cazuri. În acest moment eu spun că putem înmulți cu 5 până la 10. Pe nedeclarați putem să avem până la 50.000 de cazuri. INSP spunea că putem ajunge până la 30.000 de cazuri declarate zilnic.
  • Unitățile de primiri urgențe nu ne mint, secțiile de ATI la fel. Aceste cifre ne arată ce se întâmplă în societate. În acest moment terapiile intensive sunt pline. Trebuie să înțelegem că nu suntem singurii care vrem să beneficiem de aceste secții.
  • Eu am făcut o analiză și am făcut propuneri premierului. Am spus că e un moment al deciziilor. Nu mai închidem economia. Avem o transmitere în creștere, avem măsuri care nu se respectă, ar trebui mai bine verificate restricțiile, iar evenimentele ar trebui să fie pentru cei care își permite, mă refer la starea de sănătate. Nu vreau să mai închidem un teatru, o nuntă, dar acolo să meargă cei care au cel mai mic risc să transmită în comunitate.
  • Despre vaccinare. Dacă am văzut că suntem la o rată mică de vaccinare, chiar și cu bonificațiile, trebuie să vedem ce au făcut alte state care au ajuns la 60% rată de vaccinare. 
  • Accesul la anumite activități în baza vaccinării, cel mai bun mod de a convinge.
  • Vaccinarea nu te ferește să nu te infectezi, vaccinarea te ferește să nu ajungi la ATI și să nu mori.
  • Corpul medical și terapiile intensive sunt sugrumate.
  • Au perfectă dreptate cei care spun că în terapiile intensive este „iadul”. Multă lume așteaptă până în ultimul moment până să meargă la spital. 
  • Pandemia nu este scăpată de sub control, dar cred că este prost gestionată în acest moment, pentru că am luat-o prea ușor. 
  • Anul acesta nu ar trebui să le fie frică politicienilor pentru a lua anumite decizii. Populismul nu își are loc într-un moment medical. 
  • Ar trebui să facem o altă ordine în a lua niște decizii. Din punct de vedere medical trebuie luate măsuri. Lucrăm pe structuri învechite. 
  • Trebuie să conștientizăm situația în care ne aflăm, că e societatea, că e partea medicală sau clasa politică. Cei care sunt în stradă trebuie să înțeleagă. Nu cred că putem trăi ce trăiește un medic de la ATI.
  • După moțiune trebuie să ne întoarcem într-un guvern funcțional care poate să facă treabă.
  • Oamenii nu mor pentru că nu sunt paturi ATI. Paturi în ATI sunt. Oamenii mor pentru că vin prea târziu, pentru că nu s-au vaccinat. Nu trebuie să venim în a 10-a zi de boală când nu mai putem. 
  • Noi trebuie să înțelegem că secțiile ATI nu au ars din cauza oamenilor de acolo. Avem o infrastructură veche. După Piatra Neamț am solicitat un control. Au fost 320 de secții de ATI verificate împreună cu IGSU. Măsurile care trebuiau luate au apărut pe 27 ianuarie când eu nu mai eram ministru. Nu știu dacă au fost ignorate, că eu nu mai eram în minister.
  • Spitalele din România sunt aceleași, unele de 40-50 de ani. 
  • Cât timp nu avem o evaluare zilnică a secțiilor ATI, inspecția sanitară de stat, o evaluare a IGSU cred că nu putem preveni un nou incendiu.
  • Cred că ar trebui în primul rând să nu aglomerăm aceste secții de terapie intensivă pentru că forțăm un sistem medical.
  • Pandemia trece când vedem că această boală rămâne doar o boală respiratorie cum este gripa.
  • România are cea mai mică rată de vaccinare din Europa. Este loc să se desfășoare această boală. Populația receptivă, cei care nu sunt vaccinați sau care nu au trecut prin boală, vor lua boala și o vor da mai departe. 
  • Solicităm ajutor altor state UE? Acestă pandemie nu a fost doar în România. Anul trecut, la incendiul de la Piatra Neamț, toate țările nu primeau pacienți tocmai din cauza acestui COVID-19. Există orice variantă în momentul în care vom vedea că aceste paturi de ATI nu pot fi transformate din non-COVID în paturi COVID.
  • Eu am mers foarte mult în mandatul meu pe acea terapie intermediară și atunci paturile sunt rulate în Terapie Intensivă.
  • Sunt paturi la ATI, dar sunt pentru cei non-COVID. Noi le transformăm acum în paturi COVID.
  • În acest moment, cei din spitale gestionează ce vine din stradă, de acasă. 
  • Vaccinarea - ceva s-a întâmplat. Luăm foarte ușor „NU” în brațe. O gură de oameni mai guralivi au acoperit o majoritate.
  • În Parlament nu se impune certificatul verde. Parlamentarii nu intră cu certificatul verde. Și la restaurantul Parlamentului ar trebui să se intre cu certificat verde, ca peste tot.
  • Discuții avem cu colegii parlamentari să se vaccineze. Dar, atâta timp cât este benevol acest vaccin, cred că regulile trebuie să li se impună și parlamentarilor. 
  • Cei din AUR au încercat să convingă parlamentari de la alte partide să nu se vaccineze. Au militat pentru asta.
  • Cred că în Parlament ar trebui să revenim la un format mixt, cu prezență fizică pentru cei vaccinați și din online cei nevaccinați.
  • Avem vaccin suficient în România pentru a-l face toată lumea. 
  • Congresul PNL a fost puțin mai atipic. Și cred că de aici a scăpat și puțin de sub control în anumite momente. Noi am avut discuții cu o lună înainte. Cine a greșit, să plătească. Nerespectarea unor legi trebuie sancționată. MAI a cerut imagini de pe camere.
  • Dacă nu ne convinge ce vedem în viața de zi cu zi, mulți dintre noi vom avea imaginea celui de aproape. Ne vom îmbolnăvi un bunic, părinții și când vom vrea să facem un vaccin, va fi prea târziu.
  • Dreptul la sănătate e dat prin Constituție. Fiecare dintre noi ne jucăm viața proprie cu propriile mâini. Suntem responsabili de protecția noastră și a celor din jur.
  • Poate fi introdusă și obligativitatea vaccinării la tot ceea ce înseamnă categoriile esențiale. Că e personal medical, pompieri, jandarmi, profesori. Trebuie să îi asigurăm copilului siguranța că nu va duce boala acasă.
  • Se impune o astfel de lege în condițiile în care am identificat care sunt categoriile. Rămâne doar o asumare în acest sens.
  • Ne-am dus la capătul lanțului, în cel mai prost scenariu. Trebuie să vedem cum am ajuns la acest moment.
  • Doctorii tot timpul și-au făcut treaba și și-o vor face. 
  • Copiii care au simptome trebuie ținut acasă. Trebuie să asigurăm climatul de siguranță. Testare de două ori pe săptămână, profesori care trebuie să se vaccineze. Trebuie să ne asigurăm că copilul nu aduce boala de acasă la școală și că nici nu duce boala de la școală acasă.
  • Trebuie să reducem mobilitatea. Nu poți să oprești lumea să circule pe stradă. Dar trebuie acces limitat în mai multe situații.
  • Este o pandemie prin care nu trecem doar noi. Și Anglia are 30.000 de cazuri pe zi, dar are doar câteva zeci de morți pentru că au acea rată mare de vaccinare. 
  • Despre moțiune: Într-o perioadă de pandemie ajută să avem un guvern stabil. Orice este posibil.
  • Societatea trece printr-o criză sanitară. Aceasta nu trece decât prin reguli, asumări și decizii. Pe timp de criză trebuie un stat puternic. Stat puternic înseamnă asumare și decizii. Ambiguitatea de acum, cu ieșirea USR de la guvernare, nu înseamnă un stat puternic.
  • Dacă ministerul va reveni la PNL și mi se va cere, voi merge la ministerul Sănătății.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri