Cate Blanchett anunță că se retrage din actorie: „Renunț. Vorbesc serios”

Data actualizării: Data publicării:
Cate Blanchett
Cate Blanchett, la premiera filmului "Black Bag", pe 11 martie 2025

Cate Blanchett, una dintre cele mai apreciate și premiate actrițe ale generației sale, a declarat recent că intenționează să renunțe la actorie pentru a se dedica altor planuri. Deși are mai multe proiecte în desfășurare și pe cale de lansare, Blanchett a insistat într-un interviu acordat revistei Radio Times, citat de The Guardian, că decizia ei este una serioasă.

„Familia mea își dă ochii peste cap de fiecare dată când spun asta, dar vorbesc serios. Chiar vreau să renunț la actorie. Sunt multe alte lucruri pe care vreau să le fac în viață”, a spus actrița în interviu.

Declarațiile au venit în contextul lansării primului ei mare proiect radiofonic — o adaptare a piesei The Fever de Wallace Shawn, ce urmează să fie difuzată de BBC Radio 4. În paralel, Blanchett tocmai a încheiat o reprezentație de cinci săptămâni pe scena teatrului Barbican din Londra, unde a jucat rolul Irinei Arkadina în Pescărușul de Cehov.

Pe marele ecran, cea mai recentă apariție a sa a fost în thrillerul Black Bag, regizat de Steven Soderbergh, în care joacă alături de Michael Fassbender. Filmul a fost lansat în martie 2025.

O carieră impresionantă

Blanchett are în palmares două premii Oscar – pentru Blue Jasmine (2014) și The Aviator (2005) – dar și două premii pentru cea mai bună actriță la Festivalul de la Veneția, pentru I’m Not There (2007) și Tár (2022).

Actrița tocmai a terminat filmările pentru Father, Mother, Sister, Brother, în regia lui Jim Jarmusch, cu lansarea programată pentru 2025 — deși pelicula a fost notabil absentă din lineup-ul recent anunțat pentru Festivalul de la Cannes. De asemenea, Blanchett lucrează în prezent la Alpha Gang, o comedie SF regizată de frații David și Nathan Zellner, în care este atât actriță, cât și producătoare.

Prin casa sa de producție, Dirty Films, Blanchett este implicată și în The Champions, un film regizat de Ben Stiller, în care va avea din nou un rol dublu — în fața camerei și în spatele ei.

Celebritatea, o povară

În interviu, Blanchett a lăsat să se înțeleagă că nu se simte confortabil cu faima și cu statutul de „vedetă”.

„Sunt surprinsă când simt că aparțin unui loc. Intru cu curiozitate în orice mediu, fără să mă aștept să fiu acceptată. Mi-am petrecut viața obișnuindu-mă cu senzația de disconfort”, a spus ea.

Pe un ton introspectiv, actrița a adăugat:

„Nu există nimeni mai plictisitor pentru mine decât mine însămi. Găsesc alți oameni mult mai interesanți. Mă consider profund plictisitoare.”

Deși planurile concrete ale lui Blanchett pentru „viața de după actorie” nu au fost încă dezvăluite, mesajul ei este clar: își dorește o schimbare semnificativă de direcție.

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme