De ce vineri 13 este considerată o zi cu ghinion?

Data publicării:
calendar ianuarie 2023 cu ziua de13 marcata
De ce vineri 13 este considerată o zi cu ghinion FOTO: Getty Images

Astăzi este vineri 13 și, potrivit superstițiilor, se presupune că este cea mai ghinionistă zi posibilă. De ce unii oameni cred cu putere că în această zi li se va întâmpla ceva rău? Nimeni nu știe exact care este originea superstiției, însă BBC a sintetizat câteva teorii.

Numărul 13 și zilele de vineri sunt ambele asociate cu ghinionul de multă vreme, iar combinația dintre cele două îi face pe foarte mulți oameni să tremure de frică. Persoanele superstițioase nu au curajul să întreprindă nimic în această zi, ca de exemplu încheierea unor contracte sau să pornească într-o călătorie.

Ghinionistul 13

Mulți cred că motivul ghinionului purtat de numărul 13 vine din Biblie. Se crede că Iuda, care l-a trădat pe Isus, a fost al 13-lea oaspete care s-a alăturat la Cina cea de Taină.

Chiar și astăzi se consideră că aduce ghinion dacă 13 persoane se așează la o masă, iar unii oameni apelează la tot felul de trucuri pentru a evita această situație, cum ar fi așezarea unui ursuleț de pluș pe al 14-lea scaun.

În mitologia nordică, o cină a zeilor a fost distrusă de al 13-lea invitat numit Loki, care a făcut ca lumea să fie cufundată în întuneric.

Superstiția a laut proporții nebănuite. Astfel, astăzi, la unele hoteluri nu există camera 13, în timp ce multe clădiri înalte „nu au” un etaj 13, trecându-se de la 12 la 14.

De asemenea, există și companii aeriene care au scos de la locuri rândul 13.

Vineri cu ghinion

De sute de ani, vineri a fost considerată cea mai ghinionistă zi a săptămânii. În celebrele Povești de la Canterbury ale lui Geoffrey Chaucer, scrise în secolul al XIV-lea, el spune „și într-o vineri a căzut asupra noastră toată această nenorocire”.

În Marea Britanie, vinerea era cunoscută drept „Ziua Spânzuratului”, pentru că în aceste zile erau spâzurați cei condamnați la moarte.

Dar Vinerea Mare, ziua răstignirii lui Isus Hristos, este considerată a fi singura vineri care nu aduce ghinion. Dacă te-ai născut de Vinerea Mare, se crede că ai noroc, în timp ce marinarii, care sunt extrem de superstițioși, își încep călătoriile mai lungi sau mai importante în Vinerea Mare.

Frica de vineri 13

Frica de combinația dintre vineri și numărul 13 are o tradiție relativ recentă, de aproximativ 100 de ani.

Există chiar și un cuvânt special pentru frica de vineri 13, paraskevidekatriaphobia.

Un an calendaristic are cel puțin o zi de vineri care cade pe data de 13, dar poate să apară de trei ori în același an. De exemplu, în 2015, data de 13 în zi de vineri a fost în februarie, martie și noiembrie.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...