Sophie Nyweide, actriță cunoscută din ‘Noah’ și ‘Mammoth’, a murit la 24 de ani. A avut primul rol principal la doar 6 ani

Data actualizării: Data publicării:
Actrița Sophie Nyweide la conferința de presă pentru filmul „Mammoth”, la Festivalul de Film de la Berlin, în 2009.
Actrița Sophie Nyweide la conferința de presă pentru filmul „Mammoth”, la Festivalul de Film de la Berlin, în 2009. / Sursă foto: Getty Images

Sophie Nyweide, care a apărut în filme alături de Michelle Williams și Russell Crowe în copilărie, a murit, potrivit unui mesaj online publicat de familia sa. Avea doar 24 de ani.

Originară din Burlington, Vermont, Sophie „și-a petrecut cea mai mare parte a scurtei sale vieți în Vermont și New York” și a murit pe 14 aprilie, conform mesajului. Nu a fost menționată o cauză a decesului, informează CNN.

„Sophie a fost o fiică, nepoată, soră, prietenă și mătușă iubită”, a scris familia. „Creativă, atletică și înțeleaptă peste vârsta ei, Sophie a realizat atât de multe în timpul în care a dansat pe pământ (la propriu – dansa în timp ce mergea!).”

Familia a menționat că Nyweide „părea cea mai fericită pe un platou de filmare, devenind altcineva”.

„Era un loc sigur pentru ea și se hrănea din energia actorilor și echipelor  de filmare care i-au susținut talentul”, a scris familia. „Era o aventurieră dornică și prelua obiceiurile și chiar limbile locurilor pe care le vizita.”

Născută în iulie 2000, fiica a fostei actrițe Shelly Gibso, Sophie Nyweide avea doar șase ani când a jucat rolul principal în primul ei film important, „Bella”.

„Visa (mai degrabă cerea cu insistență!) să devină actriță, fără să știe că mama ei fusese actriță — a făcut și ea asta cu o ușurință care ne-a uimit pe toți”, se arată în necrologul publicat de familie.

Au urmat roluri în seriale TV precum „Lege și ordine” și filme precum „And Then Came Love” și „Margot at the Wedding”.

Nyweide a jucat rolul fiicei personajelor interpretate de Michelle Williams și Gael García Bernal în filmul „Mammoth” (2009) și a apărut alături de Russell Crowe în „Noah” (2014).

În locul florilor, familia a solicitat donații către RAINN, cea mai mare organizație anti-violență sexuală din SUA, în numele lui Nyweide.

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și Callum Turner, nuntă de poveste în Sicilia. Elton John le-a oferit un moment de neuitat
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cum ar putea sistemele active de protecție anti-dronă să readucă blindatele pe câmpul de luptă. Soluția la...
Newsweek
Bani în plus la pensie. Ce vor trebui să facă angajatorii înainte să îți depui dosarul de pensie
Digi FM
De la miliardar la trilionar. Cum ar putea Elon Musk să rescrie istoria averilor globale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Greșeala banală pe care mulți stăpâni de câini o fac zilnic. Îți poate îmbolnăvi atât animalul, cât și familia
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani