A murit cel mai urât câine din lume, la câteva săptămâni după ce a primit titlul

Data actualizării: Data publicării:
Dan + Shay Perform On NBC's "Today"

Căţeluşa Zsa Zsa din rasa Bulldog englez, care a primit titlul de cel mai urât câine din lume în anul 2018, a murit la mai puţin de trei săptămâni după ce a cunoscut faima, informează miercuri AFP și Agerpres.


Foto: Gulliver/Getty Images

Căţeluşa în vârstă de nouă ani a murit marţi în somn, a declarat pentru media americane stăpâna sa, Megan Brainard care locuieşte în Anoka din statul american Minnesota.

"Sunt încă în stare de şoc", a mărturisit ea pentru postul de televiziune HLN, "nici măcar nu am avut timp să-i diger victoria şi faima".

Cu ochii vitroşi, limba ce aproape atingea pământul şi balele care îi curgeau printre fălcile lăsate, Zsa Zsa a câştigat la 23 iunie titlul de cel mai urât câine din lume în cadrul unei competiţii care are loc anual în Petaluma, California.

"Este atât de urâtă, pe cât de frumoasă este", a declarat la acea vreme stăpâna sa care a explicat că numele căţeluşei a fost inspirat de faimoasa actriţă Zsa Zsa Gabor. Pentru concurs - un eveniment organizat de peste 50 de ani în scopul promovării adopţiei câinilor nedoriţi - Zsa Zsa a avut ghearele colorate în roz pentru a se asorta cu nuanţa colierului pe care l-a purtat.

Potrivit stăpânei sale, căţeluşa saliva excesiv deoarece avea dificultăţi în retragerea limbii din cauza problemelor pe care le avea la nivelul maxilarului şi al danturii - dinţii superiori erau aproape orizontali.

După ce a petrecut cinci ani într-o canisă din Missouri, Zsa Zsa a fost plasată spre adopţie şi salvată de o asociaţie care militează pentru drepturile animalelor. A fost ulterior adoptată de Megan Brainard.

Pe lângă titlul de cel mai urât câine din lume în anul 2018, Zsa Zsa a primit un cec de 1.500 de dolari şi un trofeu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri