Cum vede ASPA protecția animalelor în viitor: sterilizare non-chirugicală și intervenții mai rapide

Data publicării:
Catel adoptat
Cățel adoptat. Foto: Getty Images

Viitorul protecţiei animalelor înseamnă inovaţie, tehnologie şi mai ales oameni care lucrează împreună, au transmis, vineri seară, reprezentanţii ASPA Bucureşti, explicând că, în următorii zece ani, se va ajunge la soluţii de sterilizare non-chirurgicală şi la intervenţii în teren mai rapide, scrie News.ro.

Directorul general al ASPA Bucureşti, Cătălina Trănescu, participă în aceste zile la Animal Care Expo 2025, organizat de Humane World for Animals în Las Vegas.
Reprezentanţii instituţiei au precizat că la unul dintre seminari s-a discutat despre ce urmează în lupta împotriva abandonului – un fenomen actual peste tot în lume.

”Ce ne aduc următorii 10 ani?
• Soluţii de sterilizare non-chirurgicală
• Tehnologie şi inteligenţă artificială, care să ajute echipele de pe teren să intervină mai repede, mai eficient

Dar poate că cel mai important e că fără educaţie nu putem vorbi de schimbări durabile. Pentru că într-o societate în care oamenii nu sunt bine, nici animalele nu pot fi bine”, au scris, vineri seară, pe Facebook, reprezentanţii ASPA Bucureştri.

Potrivit acestora, tot mai multe organizaţii pun accentul pe educaţie, sprijin şi dezvoltare comunitară.

”Nu putem vorbi despre protecţia animalelor fără să vorbim despre oameni – despre cum îi putem ajuta să înţeleagă, să se implice, să aleagă responsabil. Viitorul nu e doar al tehnologiei, ci al solidarităţii. Al empatiei. Al unei lupte duse împreună, cu instrumente moderne, dar cu inimi care bat pentru acelaşi scop: o lume fără animale abandonate”, au mai transmis oficialii ASPA Bucureşti.

Animal Care Expo 2025 este cea mai mare conferinţă internaţională dedicată protecţiei animalelor.

Profesionişti din întreaga lume – de la reprezentanţi ai autorităţilor, organizaţii neguvernamentale, adăposturi şi clinici veterinare – iau parte la sesiuni de formare, ateliere, prezentări de bune practici şi discuţii despre cele mai noi soluţii pentru bunăstarea animalelor.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani