Video Fertilizare în vivo și mame surogat pentru a obține cai pursânge arabi. Tehnica studiată la Iași este aplicată cu succes în Israel

Data publicării:
cai pursange
Mohammad cercetează tehnica împreună cu profesorii din universitate și o aplică la ferma lui din Israel. Sursa foto: colaj captură video Digi24

Fertilizare în vivo și mame surogat, pentru a obține cai pursânge arabi campioni. Piața internațională este dispusă să plătească chiar și câteva sute de mii de euro pentru un singur exemplar. Un student din Israel, care învață la Iași, a reușit să aplice cu succes tehnica de fertilizare. O procedură de transfer de embrioni costă trei mii de euro, însă valoarea unui cal pursânge pornește de la 20.000 de euro.

„Mi-am dorit să ajung în vârf și să obțin campioni. Este plăcerea mea și visul oricărui crescător”, povestește Mohammad Kiwan, student în anul cinci la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași. Acasă, în Israel, are o fermă cu 30 de cai pursânge arabi.

Tânărul s-a gândit să se specializeze în domeniul transferului de embrioni și să folosească mame surogat, după ce una dintre iepele campioane era să moară, când a adus pe lume primul mânz.

„A avut nevoie de intervenție chirurgicală în spital și a rămas internată aproape o lună. Am plătit 20.000 de euro pentru spitalizare”, mai spune Mohammad.

„O iapă poate să producă un singur mânz pe an. Prin aceste tehnici de vârf, biotehnici spunem noi, se pot obține mai mult de unu, se pot obține 2, 5 sau 10 mânji”, explică Ștefan Ciornei, conferențiar universitar la Universitatea de Științele Vieții din Iași.

Mohammad cercetează tehnica împreună cu profesorii din universitate și o aplică la ferma lui din Israel.

„Acesta nu e embrionul bun, nu îl folosim pentru transferul de embrioni. Al doilea s-ar potrivi foarte bine. La șapte zile, îl recoltăm prin niște procedee și îl transferăm la niște alte mame, numite surogat, iepe de altă valoare genetică, nici nu contează valoarea genetică”, spune profesorul Ștefan Ciornei.

O procedură de transfer de embrioni costă trei mii de euro. Valoarea unui pursânge arab pornește, însă, de la 20 de mii de euro.

„Cel mai mare preț cu are am vândut a fost 220.000 de euro. Un campion o să-ți aducă mai mulți bani, îți crește reputația în alte ferme sau arii”, completează Mohammad Kiwan.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care exportă miliarde de euro anual. Cum a devenit unul dintre cele mai puternice centre...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Dumnezeu era într-o dispoziție excelentă când te-a creat", i-au scris fanii. J.Lo s-a filmat nemachiată, la...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei, în 2026, la recalculare. Sute de mii de pensionari pot păți la fel. De ce?
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme