FOTO. Cele mai scumpe pisici din lume

Data actualizării: Data publicării:
bengaleza bored panda
Foto: boredpanda.com

Există peste 250 de rase de pisici în întreaga lume. Cu blană stufoasă sau fără, prietenoase sau ușor speriate, felinele fac parte dintre cele mai îndrăgite și frumoase animale din lume. Și pe cât sunt de frumoase, pe atât pot fi de scumpe. O pisică exotică poate costa chiar și cât o maşină de lux.

ashera23
Foto: captură YouTube

Pisicile Ashera sunt rare, mari și, în prezent, sunt considerate cele mai scumpe din lume. Această rasă a fost obținută prin încrucișarea unei pisici domestice cu pisica Leopard din Asia. Cei care își doresc un astfel de exemplar trebuie să plătească între 15.000 și 75.000 de dolari, potrivit The Huffington Post.

savanah bun
Foto: wikipedia.org

Rasa Savannah a fost obținută prin încrucișarea unei pisici domestice cu un serval african, pisică sălbatică de mici dimensiuni. Animalele din această rasă sunt foarte mari, o pisică matură cântărește în jur de 15 kilograme și are o înălțime de aproximativ 60 de centimetri. Sunt celebre pentru inteligența lor, dar și pentru prețul piperat. Un exemplar poate valora chiar și peste 15.000 de dolari.

bengaleza bored panda
Foto: boredpanda.com

Felina Bengaleză a apărut în urma împerecherii a două tipuri de felină: pisica domestică europeană și pisica leopard asiatică. O astfel de frumusețe poate fi achiziționată cu 1.000 - 4.000 de dolari.

peterbald facebook
Foto: Facebook

Peterbald este o rasă nouă de pisici fără păr apărută în Rusia. Își cucerește stăpânul prin trupul zvelt, mișcările elegante și personalitatea caldă. Este ideală pentru persoanele care au alergie la părul de pisică. Însă, cei care o vor drept animal de companie trebuie să plătească peste 1.000 de dolari.

persan cat facebook
Foto: Facebook

Pisica Persană este una dintre cele mai populare pisici scumpe. Însă, spre deosebire de cele de mai sus, această rasă este mai accesibilă, putând fi achiziționată cu prețuri între 350 și 1.500 de dolari, în funcție de pedigree.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
thor
VIDEO. Thor, pisica–tigru
Partenerii noștri