Mărturiile veterinarilor români care salvează animalele rănite în explozia din Beirut: „Se lucrează zi-lumină”

Data publicării:
veterinari
Foto: Digi24

Doi veterinari români au plecat în Beirut într-o misiune specială. Ei salvează animalele rămase printre ruinele exploziei care a zguduit capitala Libanului. Fac parte dintr-o echipă internațională de voluntari care oferă tratament medical și hrană pentru zeci de câini și pisici. Mai mult, organizația ajută animalele să își regăsească familiile de care au fost despărțite din cauza deflagrației.

Anca și Gabriel au plecat în Beirut ca să salveze animalele rămase printre ruinele exploziei. Veterinari din întreaga lume și-au unit forțele în această misiune.

Gabriel Ignat, veterinar: Tratăm toate animalele rănite, sunt multe în șoc. Le hrănim, le oferim ce se poate oferi. Adică este o operațiune de prim ajutor.

Anca Tomescu, veterinar: Animalele cu stăpân, care sunt într-o stare foarte gravă, pentru că sunt în șoc și pentru că multe sunt lovite și trebuie operate și repet, au fost cândva crescute în pat, acum nici nu știu unde se află. Mai sunt animalele fără stăpân care erau oropsite oricum și înainte. Mobilizarea este mare și zilnic avem 20-30 de cazuri.

Medicii sunt contra cronometru. Intervențiile chirurgicale nu sunt deloc ușoare. Sute de câini și pisici au nevoie de ajutor.

Gabriel Ignat, veterinar: Se lucrează zi-lumină și situația a devenit un pic mai dificilă acum pentru că de luni în Liban s-a impus full lockdown. Practic, după 6 nu mai ai voie să ieși pe străzi, trebuie să închidem clinica în jur de ora 4, ca sa ajungă toata lumea acasă.

Anca Tomescu, veterinar: Pe mine m-a marcat foarte mult o pisică pe care am și operat-o. A suferit o traumă și fizică și psihică și care nu mai recunoștea pe nimeni și de două zile stă la mine în poală și toarce și se joacă.

Și identificarea proprietarilor animalelor este un pas extrem de greu.

Reporter: La cate animale deja ați reușit să le găsiți stăpânii, cât de ușor este să le găsiți stăpânii?

Gabriel Ignat, veterinar: Lucrul ăsta este foarte greu și probabil de durată și se poate face doar cu ajutorul oamenilor de aici, pentru că ei cunosc și limba. Au făcut o bază de date.

Anca Tomescu, veterinar: Au fost câteva familii care au venit și și-au recuperat animalele și le-au dus, dar mai sunt foarte multe, foarte multe.

Anca și Gabriel au mai fost în Libia, Palestina, Sudan și Egipt. Dezvăluie că misiunea din Beirut i-a marcat sufletește.

Gabriel Ignat, veterinar: Te impresionează drama acestor oameni care au avut o altfel de viață înainte de drama acelei zile de 4 august și care practic acum nu mai au nimic, au pierdut tot.

Anca Tomescu, veterinar: Cred că și pentru un regizor ar fi fost greu să facă așa o scenă de război cum este aici.

Cei doi nu știu când se vor întoarce acasă. Vor cumpăra biletul spre București numai după ce vor reuși să salveze cât mai multe animale.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online