Ponei salvat de la moarte printr-o operație în premieră

Data actualizării: Data publicării:
hannah ponei

Un pui de ponei care avea o malformaţie la picior şi pe care stăpânii se gândeau să îl eutanasieze a fost salvat de activiştii unei asociaţii pentru protecţia animalelor. Căluţul a fost dus la Universitatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca şi supus unei intervenţii chirurgicale în premieră pentru România. Eforturile au meritat. Poneiul se reface repede şi bine.

Hannah are cinci luni şi acum se plimbă în voie în adăpostul Help Lăbuş de la Galaţi. Numai ghipsul de la piciorul şi şchiopătatul uşor amintesc de chinurile prin care a trecut. La numai şapte zile de la naştere, poneiul a fost luat de voluntarii fundaţiei de la ferma unde venise pe lume cu o malformaţie la un picior. Stăpânii nu i-au dat nicio şansă şi s-au gândit să îl eutanasieze.

„Am contactat medici specialişti de la Bucureşti, de acolo m-au trimis la Cluj. Pot spune cu certitudine că dacă n-am fi fost noi, Hannah nu ar mai fi fost în viaţă”, spune Corina Grigore, director Help Lăbuş.

Voluntarii din Galaţi au dus-o pe Hannah, împreună cu mama ei, la Universitatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca, iar puiul de ponei a fost operat de chirurgi la numai o lună de viaţă. Costurile s-au ridicat la 8.500 de lei şi au fost suportate de Fundaţia Help Lăbuş.

A fost o operație destul de dificilă, deoarece a necesitat mai multe incizii la nivelul structurilor osoase, cu corectarea osului”, spune Cristian Crecan, medic veterinar USAMV Cluj.

După patru luni de spitalizare, Hannah s-a întors la adăpostul Fundaţiei Help Lăbuş din Galaţi, care i-a devenit şi casă. Acum locuieşte împreună cu mama ei, Surry, şi s-a împrietenit şi cu cele două măgăriţe din adăpost, Nuţi şi Madonna.

Sursa: Digi24 TV

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri