Secretele îmblânzitoarei de cai de numai 14 ani

Data publicării:
dresoare cai nicole

Este o poveste incredibilă despre pasiune și devotament. Astăzi faceți cunoștință cu Nicole, o adolescentă îndrăgostită de cai de când se știe. Fata a reușit să facă performanță în lumea sportului ecvestru și să devină, în doar cinci ani, vicecampioană balcanică la dresaj. Iar planurile ei nu se opresc aici!

Sportul ecvestru a transformat-o pe Nicole dintr-un copil timid într-un adevărat lider, iar pasiunea adolescentei pentru cai a determinat-o pe mama ei să înființeze un club de echitație. Nicole își dorește să devină medic veterinar și să participe la competiții sportive.

„Pentru Nicole caii înseamnă totul. Este mai important să stea cu caii, în ambientul cu ei, decât să stea cu oamenii, sincer. Își cunoaște caii foarte bine, îi iubește, știe să-i îngrijească, vede dacă au o problemă medicală sau nu, își și dorește să fie medic veterinar de cai. Asta pot să vă spun eu despre cai. Eu sunt o mamă care a fost trasă în chestia asta forțat”, mărturisește Elena Drăgoi, mama lui Nicole.

Nicole Drăgoi, vicecampioană balcanică la dresaj, are planuri noi

Pentru Nicole, o tânără bucureșteancă pasionată de echitație, dragostea pentru cai nu a apărut din senin. Adolescenta s-a simțit dintotdeauna în largul ei în jurul cailor, animale nu tocmai simplu de stăpânit. A început să călărească de la 9 ani, iar astăzi, la 14 ani, Nicole este vicecampioană balcanică la dresaj.

„A început ca orice copil, de jos, coardă, pas, trap, galop, așa... A făcut o bună perioadă de timp, mai exact până anul trecut, dresaj, este vicecampioană balcanică la dresaj. Avem concursuri de 3,4 și 5 stele, făcute ultimul în Olanda, cu un lot cu 8 pentru România. Iar de anul ăsta a hotărât că vrea sărituri, deci încercăm să ajungem pe cele mai înalte culmi și la sărituri”, spune mama lui Nicole.

„Îmi amintesc foarte bine că de câte ori mergeam la bunicii mamei mele, eu nu am avut ocazia să stau prea mult pe la țară, dar de câte ori mergeam acolo prima mea grijă era să merg la cal. Nu conta cât de frig era, pentru că mergeam și iarna, nu conta să fie cald, nu conta nimic, nu conta că mi-am sărutat bunicii sau nu. Nu. Era singura mea grijă”, povestește Nicole.

La primul curs de călărie, Nicole a mers cu lecția învățată. Știa deja că relația cu animalul drag ei este bazată pe un singur lucru.

„E vorba de încredere. Eu cu ambii cai ai mei am o relație specială. De când intru în grajd ei știu, nechează, mă așteaptă să vin, să le dau câte o recompensă, indiferent dacă au făcut ceva bun sau nu, stau și vorbesc cu ei, îi mângâi. Îi mai și cert, pentru că sunt ca niște copii mici uneori și au nevoie de câte o mustrare, dar și ei mă învață pe mine multe lucruri”, spune Nicole.

Dintr-un copil timorat a devenit un lider

„Ce pot să vă spun eu este că dintr-un copil timorat, timid, introvertit total, în momentul de față avem un lider, care are curajul să înfrunte, zic eu, cele mai multe probleme de viață, iar pentru mine de fapt asta este marea performanță, nu faptul că face concursuri naționale, internaționale, ci faptul că am reușit să creăm lideri”, mărturisește Elena Drăgoi, mama lui Nicole.

„Eu am învățat să-l respect pe celălalt de lângă mine, am învățat să am încredere în mine și am învățat pur și simplu că nu totul se învârte în jurul meu. Pentru că în acest sport nu exist doar eu”, spune Nicole.

„Călăria te schimbă foarte mult, te disciplinează, dar îți dezvoltă foarte mult încrederea de sine. Eu văd, pentru că am și eu un business cu călărie de agrement și sportivă și văd oameni care sunt temători, și sunt temători în viața de zi cu zi, cum se schimbă încet, încet, de-a lungul timpului, și nu se așteaptă să se descurce cu un cal de 500 de kilograme și fac chestii tot mai complicate”, explică Mihnea Vîrgolici, director de eveniment la Karpatia Horse Show.

„Am început să încălecăm împreună, am învățat primele lecții la coardă și nu numai asta ne-a atras, ci faptul că puteam să stăm cu caii. Să îi îngrijim, să le dăm morcovi, să le dăm să mănânce, să stea într-un ambient curat, fără telefon mobil, fără tabletă. În mod normal, când se pun bazele călăriei, într-o școală de călărie, copilul cu asta începe. Învață să-și pregătească calul, să-l curețe, să-i curețe copitele, să pună echipamentul, șaua, să și-l întrețină. Toate chestiile astea te apropie foarte mult de cal și te învață să-i citești limbajul”, spune Mihnea Vîrgolici.

Sportul hipic, considerat obicei burghez de comuniști

Povestea echitației se mișcă în paralel cu povestea societății românești, crede Mihnea Vîrgolici, antreprenor și temerar al sportului ecvestru. La aproape trei decenii de la ieșirea din comunism, sportul hipic a revenit printre activitățile preferate ale românilor, fie că aleg să îl practice ca distracție de weekend, ca sport de performanță ori ca metodă terapeutică.

Mihnea Vîrgolici: În 1936 la Olimpiada de la Berlin, unde România a câștigat locul II, medalia de argint, și este prima medalie olimpică a României. De atunci au mai trecut niște ani, au venit cetățenii tovarăși comuniști, calul a fost considerat un accesoriu burghez, a plecat la salam, sportul hipic s-a dus în jos, au mai rămas câteva cluburi de stat așa, foarte nișate. A fost un sport care a fost puternic descurajat. Și nu prea au mai fost cai. Rămăseseră hergheliile de stat, câteva cluburi de stat, așa, mai ascunse. Acum, în perioada asta, sigur că inițiativa privată a crescut, s-a ridicat ca o rachetă așa. Sunt din ce în ce mai mulți proprietari de cai în România. (...) Cel puțin 15 milioane de euro au băgat proprietarii privați de baze hipice în bazele lor, există niște baze remarcabile, foarte frumoase.

Elena Drăgoi: Într-adevăr sportul ecvestru în ultimii trei ani a luat o amploare un pic greu de crezut pentru mine când am intrat aici. Este considerat un sport elitist, într-adevăr, cu sume foarte mari de bani, dar eu cred că talentele încă se pot naște și cu sume mai mici și mai decente.

Toți părinții vin din pasiunea copiilor. Sunt copii care continuă și merg mai departe, pentru că nu este un sport ușor. Este un sport de răbdare, este un sport de foarte multă intuiție și atenție și este un sport în care teama trebuie să fie depășită foarte des. Există căzături, calul se mai sperie, este un animal viu. Deci vorbim de tenacitate. 

Ce pot să vă spun, e greu de spus... Pentru noi asta înseamnă viața. Adică caii sunt ceea ce facem în acest moment zi de zi.

Nicole: Aici nu ești decât tu cu animalul tău, pe care trebuie să-l prețuiești în fiecare moment. Sunteți o echipă, trebuie să vă simțiți, trebuie să vă sincronizați, de exemplu, marii călăreți respiră în același timp cu calul lor.

(Urmăriți emisiunea „Jurnal pentru copii” în fiecare sâmbătă și duminică, de la 9:30, la Digi24.)

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri