Tuto, povestea aventurii unui căţel

Data actualizării: Data publicării:
tuto

O poveste cu final fericit s-a petrecut Spania, unde un căţel care dispăruse în luna septembrie a anului trecut a fost găsit tocmai în Germania. Salvatoarele sale sunt două tinere, care l-au readus pe patruped în braţele stăpânilor, după o călătorie de 20 de ore cu maşina.

Pentru Tuto, reîntâlnirea cu stăpânii săi a fost finalul unei aventuri de patru luni. Căţelul a dispărut din regiunea iberică Asturias, în luna septembrie. Stăpânii au tot publicat anunţuri pe internet, în speranţa că vor primi o veste bună. Tuto era, însă, departe - în lunile care au urmat, a reuşit cumva să traverseze întreaga Franţă.

Norocul lui Tuto au fost două tinere spaniole, care locuiesc în Germania. Acestea au aflat numele căţelului de pe microcipul acestuia şi au făcut legătura cu patrupedul dispărut în Spania.

„Se pare că a fost găsit lângă o autostradă la granița dintre Germania şi Franţa, era legat de un stâlp cu o curea”, povestește una dintre tinere.

„Când am văzut numele oraşului, m-am gândit că e aproape de unde locuieşte sora mea şi că putem să-l aducem”, spune una dintre tinere. „Era extrem de apatic, nu arăta nicio emoţie, era trist. Acum e clar că sunt stăpânii lui şi e fericit că s-a reîntors acasă”, adaugă ea.

Şi într-adevăr, proprietarii căţelului sunt acum în al nouălea cer. Îşi pierduseră orice speranţă că-l vor regăsi pe Tuto, care i-a recunoscut imediat.

Mai poate spune cineva că nu există solidaritate în lume? Iată că există!”, este convins stăpânul câinelui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri