Foto Ziua Internațională a pisicii, sărbătorită astăzi în întreaga lume. Românii sunt cei mai mari iubitori din UE ai acestor feline

Data actualizării: Data publicării:
pisica
Foto. Shutterstock

Capricioase, amuzante, cu personalitate și preferințe clare - indiferent de ceea ce-și dorește sau le solicită stăpânul - curioase, active sau, dimpotrivă, extrem de leneșe, pisicile sunt niște mici aristocrate cu blană. În Egiptul antic erau venerate precum niște zeițe, iar ele n-au uitat asta. Pisica este regina locuinței, iar stăpânul... chiriașul. Cei care le iubesc au astăzi motive pentru a sărbători: 8 august este Ziua Internațională a Pisicii. În România, trăiesc cele mai multe astfel de animale de companie din întreaga Uniune Europeană: peste 4,3 milioane.

Ziua internațională a pisicii este sărbătorită în fiecare an la 8 august, începând din 2002, la inițiativa Fondului Internațional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare - IFAW). În lume există aproximativ 600 de milioane de pisici, cu sau fără stăpân, potrivit https://icatcare.org/.

pisica-conan-filipine-profimedia4
Conan, un motan fără stăpân în vârstă de 6 luni, a fost adoptat de echipa care asigură securitatea sediului Worldwide Corporate Center din Manila, Filipine.. FOTO: Profimedia Images

În fiecare an, Ziua internațională a pisicii este o oportunitate de a evidenția subiecte importante legate de feline și de a crește gradul de conștientizare cu privire la pisici ca specie, se amintește pe site-ul organizației International Cat Care (iCatCare), https://icatcare.org/. Această organizație împărtășește resursele și informațiile sale pentru proprietarii de pisici și pasionații de feline din întreaga lume, pentru a-i sprijini în îngrijirea acestora.

Cum o sărbătorim pe „Mitzi

Putem celebra Ziua internaţională a pisicii, spre exemplu, distribuind fotografii sau videoclipuri despre cum sărbătorim pisicile, folosind #InternationalCatDay #CelebrateCats în social media, ne putem conecta cu alţi iubitori de pisici prin intermediul reţelelor sociale utilizând #InternationalCatDay #CelebrateCats, arată icatcare.org.

EXCLUSIVE: Man goes viral recreating famous scene from ET with his CAT – and they go paragliding and mountain climbing together too
Un francez pasionat de ciclism și sporturi extreme și-a găsit un companion neobișnuit pentru aventurile lui - o pisică FOTO: Profimedia Images

De asemenea, putem sărbători pisica petrecând ceva mai mult timp cu ea în această zi, oferindu-i o gustare preferată şi o jucărie nouă, putem să facem o donaţie sau să organizăm o strângere de fonduri pentru o organizaţie caritabilă pentru pisici. 

Owner caressing a ginger cat. Close-up portrait
Foto: Profimedia Images

Astfel, în 2025 Ziua internațională a pisicii este marcată sub sloganul #CatFriendlyEveryDay, prilej cu care explorăm ce înseamnă a fi ''prietenos cu pisicile'' - respectând natura unică a fiecărei pisici și îndeplinind nevoile sale sociale și de mediu, acasă, la clinica veterinară, pe stradă sau într-un adăpost. Pe 8 august 2025, iCatCare va distribui informații și sfaturi pe rețelele sale de socializare, precum înțelegerea semnelor pentru interacțiuni mai bune cu pisicile, importanța jocului prietenos cu pisicile pentru sănătatea și bunăstarea lor, sfaturi pentru un mediu prietenos pentru pisici acasă sau în clinica veterinară.

Prietenia față de pisici

Viziunea organizaţiei International Cat Care este o lume prietenoasă cu pisicile, în care fiecare pisică, cu sau fără stăpân, să fie tratată cu respect, compasiune şi înţelegere. Misiunea International Cat Care este aceea de a permite cât mai multor oameni să acţioneze în vederea îmbunătăţirii bunăstării pisicilor, menţionează https://icatcare.org/.

pisica (4)
Kefir, motanul de 12,5 kg FOTO: Profimedia Images

International Cat Care este o organizaţie caritabilă pentru bunăstarea animalelor, preocupată de îmbunătăţirea vieţii tuturor pisicilor, de pretutindeni. Aceasta a luat fiinţă din iniţiativa unui grup de iubitori de pisici foarte pasionaţi, condus de Joan Judd, care a decis să facă ceva cu privire la lipsa de informaţii, resimţită dramatic, despre sănătatea şi bunăstarea pisicilor, potrivithttps://icatcare.org/international-cat-day/.

Cele mai cunoscute rase de pisici

Societatea Internaţională de Medicină Felină (ISFM) este divizia veterinară a International Cat Care (iCatCare) şi colaborează cu medici veterinari din întreaga lume pentru a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea pisicilor. Societatea Internaţională de Medicină Felină coordonează congrese veterinare de peste 20 de ani. În prezent, în întreaga lume există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute (''Siameză'', ''Abysiniană'', ''Albastru de Rusia'', ''Bengaleză'', ''British Shorthair'', ''British Longhair'', ''Maine Coon'', ''Norvegiană de Pădure'', ''Persană'', ''Ragdoll'', ''Singapura'', ''Sphynx'', ''Chartreux'' etc.).

pisica-profimedia
FOTO: Profimedia Images

Pisicile se ataşează destul de repede de stăpân, iar numeroase studii au arătat că deţinerea unei pisici ca animal de companie a condus la îmbunătăţirea stării psihice şi la combaterea stresului.  

Citește și România, pe primul loc în UE la deținerea de pisici: 48% dintre gospodării au cel puțin una. Ce țări preferă câinii

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...