Casa care produce mai multă energie decât consumă

Data actualizării: Data publicării:
casa verde

Un arhitect român de origine germană propune ţării noastre un nou concept - casa viitorului care produce energie mai multă decât consumă. Primul prototip al acestui tip de locuinţă a fost construit la noi în ţară, într-un sat din Arad. Casa are 50 de metri pătraţi locuibili, a costat aproximativ 80 de mii de euro şi îşi asigură, prin construcţie, toate utilităţile care altfel ar trebui cumpărate de la furnizori.

Este prima casă activă de genul ăsta construită în România şi tare frumos ar fi să ne urmeze alţii. ”

Albin Toth a emigrat în Germania în 1990. În 2008, arhitectul a revenit în satul natal Ţipari, din judeţul Arad, unde a construit prima casă verde din România. A denumit-o Pavilionul Agatha - după numele ficei sale.

Nori Toth, soţia arhitectului: „Am zis că primul lucru să facem un experiment aici în România, o casă mică de vacanţă, ca după aia când avem trei, patru ani de experienţă aici să vedem cum funcţionează să facem şi în Germania una. ”

Albin Toth, arhitect: „Noi am experimentat mai departe, în Germania producem dublu curentul faţă de care avem nevoie iar cu partea cea dublă încărcăm maşina electrică şi mergem 20 de mii de kilometri. Cu Soarele!”

Dan Codre, reporter Digi24: „Aceste ţevi din plastic trădează faptul că sub locul în care ne aflăm noi acum se află trei încăperi care conţin un sistem microbiologic de filtrare a apei. Practic această casă are propria ei staţie de epurare.”

În interior casa a fost construită ergonomic, însă, fără compromisuri în ceea ce priveşte confortul. Panourile solare produc vara mai multă energie decât are nevoie gospodăria, excesul fiind trimis în reţeaua naţională, de unde este recuperat în perioadele cu mai puţin soare.

„Între camera de zi şi nişele de dormit avem o baie. Aici. Iar aicea sunt două nişe de dormit, iarăşi minimaliste, care... deci patru persoane fără nici o problemă pot înopta în casa asta. ”

O casă ca Pavilionul Agatha poate să îşi asigure necesarul de energie în proporţie de până la 75%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri