Mica Olandă din grădina unei case din Maramureş

Data actualizării: Data publicării:
flori lalele Maramures
foto: Izabela Jurasko/ Digi24 Oradea

De aproape 30 de ani, o femeie din Maramureș se mândrește cu o pasiune... colorată. A cultivat chiar în grădina casei, peste 2 mii de lalele de diferite soiuri și culori, din semințe primite de la copiii săi, stabiliți în Olanda. Femeia spune că nu s-a gândit niciodată să le taie și să le vândă, ci doar să le iubească și să le îngrijească cum se pricepe mai bine. În fiecare primăvară, grădina din satul Chechiș abundă de culoare și gingășie.

"Vedeți?! Le și țuc! Cât de drage mi-s!"

Maria Tetișan sau "Măriuca Olandeza", cum au botezat-o localnicii din Chechiș, județul Maramureș, are în grădina casei mica ei Olandă.

"Este o vorbă că "cine iubește lalelele, iubește și oamenii". Și eu iubesc și una, și alta. Și cu o floare trebuie să fii ca cu un om, când îngrijești. Asa trebuie și floarea să o… Eu nu rup una să-mi pun în pahar, nu le vând, nu le vând", spune proprietara grădinii de lalele.

Pasiunea pentru lalele a descoperit-o în urmă cu 30 de ani, când a primit primele semințe de la copiii ei, stabiliți chiar în "Țara Lalelelor", Olanda.

"Inedita colecție numără astăzi peste 2.000 de fire, de diferite culori și soiuri. Lalelele vor rămâne înflorite, cel mai probabil, până la mijlocul lunii mai", a aflat Izabela Jurasko, jurnalist Digi24.

"Eu o cunosc de o viață întreagă și se ocupă din 1989, '88, cam așa. Și în fiecare an le sapă de 2-3 ori. Le iubește, le îngrijește", spune o vecină.

"E foarte multă muncă, dar o fac din plăcere", recunoaşte Maria Tetișan. "Vreau să aduc și eu, că se poate și la noi, în țara noastră, să urmăm ce au facut ei, olandezii. Și eu - nu mă las!"

Vecinii apreciază pasiunea femeii și privesc cu drag spre grădina colorată. Unii au la rândul lor lalele din semințe aduse tot din Olanda.

"Acestea de aici mi le-a dat fiica dânsei când le-a adus prima dată. Se ocupă de ele, și-a adus îngrășăminte de grajd, le-a adus și le-a pus, le sapă, le plivește", povesteşte o vecină.

"E un hobby, e o plăcere, e minunat", se bucură un vecin.

După ce florile se vor scutura, bulbii vor fi lăsați în pământ pentru anul următor, iar terenul va fi cosit. Deși va împlini în curând 70 de ani, Maria Tetișan spune că nu e primăvară în care să nu înflorească și ea odată cu explozia de culoare din grădina casei.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri