Ceai sau cafea? Factorul care determină alegerea

Data publicării:
cafea

Ce anume determină preferinţa noastră pentru ceai sau cafea? Gusturile sunt determinate parţial ''genetic'', potrivit unui studiu australian publicat în revista ştiinţifică Nature, relatează Agerpres.

ceasca cafea getty
Foto: Guliver/GettyImages

„Studiul a fost realizat pe un eşantion foarte mare”, pentru a demonstra că „percepţia gustului amărui influenţează preferinţa pentru ceai sau cafea”, a precizat Daniel Liang-Dar Hwang, de la Universitatea Brisbane, coautor al studiului.

Potrivit acestuia, persoanele care prezintă cea mai mare sensibilitate la gustul amar al cafelei sunt, în mod paradoxal, cei care o consumă cel mai mult.

Acest fapt „sugerează că băutorii de cafea dezvoltă un gust sau o capacitate de a detecta cafeina”, a precizat profesorul de medicină preventivă Marilyn Cornelis, coautorul studiului.

„Genetica determină într-o mai mare măsură percepţia gustului amar decât percepţia dulcelui”, explică Dianel Liang-Dar Hwang.

Percepţia gusturilor este, în aceeaşi măsură, influenţată de comportamentele noastre. „Chiar dacă, în mod natural, oamenilor nu le place gustul amar, putem învăţa să apreciem alimentele amărui”, a explicat cercetătorul.

„Băutorii de cafea fiind, în general, mai sensibili la amărui decât băutorii de ceai au o probabilitate mai mare de a aprecia gustul amar al altor alimente, precum legumele verzi”, spune cercetătorul.

Studiul, bazat pe datele genetice ale circa 438.000 de britanici, nu poate fi „generalizat la alte ţări şi culturi”, potrivit autorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri