Produse tradiționale românești. Scrumbia afumată de Dunăre ar putea deveni vedetă europeană

Data actualizării: Data publicării:
scrumbie

Delicioasă și având calități nutritive mai ceva ca ale somonului, scrumbia care urcă din Marea Neagră pe brațele Dunării este secretul din bărcile pescarilor din Deltă. Afumat sau proaspăt, peştele ar putea deveni un adevărat brand gastronomic pentru România.

Un deliciu gustat mai mult de cunoscători, scrumbia afumată de Dunăre are toate şansele să devină o vedetă europeană. Va fi al patrulea produs tradiţional românesc cu certificat de recunoaştere european, după Salamul de Sibiu, Magiunul de Topoloveni şi Telemeaua de Ibănești. Cea mai bună scrumbie se conservă ca în bătrâni, cu sare şi fum.

E un proces un pic diferit față de celelalte procese de afumare, este un proces de afumare la rece, nu cum sunt celelalte la cald. Afumarea la rece păstrează toate calitățile organoleptice ale peștelui. Peștele trebuie să fie cât mai gras ca să fie afumat. Cu cât este mai gras, cu atât este mai gustos”, spune Sorin Zaharia, director comercial firmă de procesare.

Scrumbia se prinde tot sezonul cald, între martie și august, pe brațele Dunării, de cum intră peştele pe fluviu din Marea Neagră. Cum e la fel de bogat în omega 3 ca somonul, și prețul e pe măsură. Pleacă din bărcile pescarilor cu 16 lei pe kilogram, şi ajunge în hipermarketuri cu 40 de lei.

„Se pare că anul ăsta este un an bun pentru scrumbie și un an bun, bineînțeles, pentru pescarii din Delta Dunării, în special entru cei de la Sfântu Gheorghe, care poate o să-și rotunjească venituril”, spune Sorin Zaharia, director comercial firmă de procesare.

Delicatesa se consumă fie pe pâine prăjită cu unt, fie cu salată proaspătă. Gastronomii recomandă ca peștele să fie mâncat cât mai simplu, pentru ca gustul deosebit să poată fi remarcat.

„Este un altfel de gust, cu care am fost noi obișnuiți, de gustul macroului sau gustul somonului. Este gustul tipic românesc, sau gustul Deltei”, spune Sorin Zaharia, director comercial firmă de procesare.

Cherhanalele ar da orice să aibă scrumbie în meniu indiferent că e afumată, sau proaspătă. Bucătăresele din Deltă știu cel mai bine cum să o gătească și să-i cucerească pe turiști..

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri