Cum trebuie să oferiți și să primiți cadourile de Crăciun. Darurile care trebuie evitate

Data actualizării: Data publicării:
cadouri

În goana pentru a alege darul perfect de sărbători, nu trebuie să uităm că felul în care dăruim este la fel de important precum cadoul în sine. Aflaţi ce spun normele de etichetă despre modul elegant în care dăruim şi primim cadourile din materialul video atașat.

„Un cadou trebuie să spună o poveste şi să fie întotdeauna însoţit de bune maniere”, consideră Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă. Iar pentru cei care au dificultăţi în a găsi cadoul perfect, ea crede că este mult mai uşor şi mai personal să oferi un dar care spune ceva despre tine, decât să te întrebi la nesfârşit „Ce i-ar plăcea celuilalt să primească?”

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: Cred că, în princpiu, ce oamenii nu înţeleg este că se concentrează foarte mult pe preţul cadoului, pe ce ar vrea cealaltă persoană să ghicească. De fapt, psihologic vorbind o regulă a succesului în a primi cadoul perfect şi a oferi cadoul perfect este să porneşti de la tine. De exemplu, dacă eu îţi ofer cartea mea preferată, ceva în care eu am pus foarte mult suflet şi efort. Contează mult mai mult pentru cel care primeşte cadoul, decât dacă eu pornesc de la întrebarea care niciodată nu va avea răspunsul perfect „Ce îşi doreşte cealaltă persoană?” Să aduci o parte din tine şi să o pui într-un cadou este cel mai frumos gest şi întăreşte foarte mult relaţiile dintre oameni.

Experţii în etichetă ne mai sfătuiesc ca atunci când darul nu este pentru o persoană apropiată, să evitatăm cadourile foarte scumpe, cele intime sau cele pe care noi le considerăm amuzante.

Andrei Pop, trainer de etichetă: Poţi într-adevăr să imortalizezi anumite momente, prin cadoul pe care îl oferi. Şi asta apropo şi de idei de cadouri, asta e o metodă prin care poţi să obţii idei bune de cadouri. Te gândeşti: cu colegul X de la serviciu, care a fost un moment fain pe care l-am avut cu el? şi cum as putea sa surprind acel cadou ca el să mă țină minte în acea ipostază?

Cadourile extravagante sunt de evitat, mai ales când sunt făcute cuiva care nu are acelaşi statut social. Întotdeauna preţul se pune pe intenţie şi pe povestea din spatele darului, nu pe valoarea finaciară.

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: În România se oferă cadouri foarte scumpe, după care dacă relaţiile se destramă, ne aşteptăm să primim cadourile înapoi. Trebuie să realizam că odată ce cadoul a fost oferit, aparţine strict omului ce l-a primit. Aşa că să te astepţi ca după ce o relaţie se destramă să îţi primeşti înapoi maşina, apartamentul, Rolexul, este o dovadă de mare prost gust.

Felul în care dăruim este, în egală măsură, cartea noastră de vizită.

Adrian Murariu, trainer de etichetă: Mie mi se pare foarte importantă livrarea cadoului şi anume acele cuvinte scrise de mână care însoţesc cadoul. Trebuie să fie şi câteva cuvinte scrise, dar şi câteva cuvinte spuse, să zicem aşa, motivaţia pentru care oferi acel cadou. Pe lângă valoarea lui materială, care nu ar trebui să conteze, oferi şi o valoare să zicem sentimentală, atunci când vorbesc despre acel cadou.

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: Aş vrea să menţionez ca un obicei că ar fi bine să oferim cadoul cu ambele mâini, nu pe diagonală, nu aruncând cadoul la cineva să îl prindă ca pe o minge de baschet. Motivul pentru care sugerez oamenilor să îl ofere cu două mâini este că la un moment dat vei prinde obiceiul să îl oferi doar cu o mână, Doamne fereşte, cu mâna stângă unui arab sau unui indian, care în niciun caz nu va aprecia gestul sau cadoul, sau să îl oferi doar cu o mână unui diplomat sau unui om drag din China sau Japonia, care din nou se va simţi ofensat că nu i-ai oferit cadoul cu două mâini. Până la urmă, nu doar cadoul sau felul în care l-ai împachetat este important, ci şi emoţia cu care oferi un cadou. Trebuie să priveşti omul în ochi cand i-l oferi şi omul respectiv trebuie să se uite şi el în ochii tăi când îţi mulţumeşte.

Dacă darul este oferit cu două mâini, trebuie primit la fel. Dacă este oferit cu mâna dreaptă, trebuie primit tot cu mâna dreaptă. Este recomandat să îl privim în ochi pe cel care ne-a făcut cadoul şi să ne arătăm recunoştinţa.

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: În multe din trainingurile pe care eu le fac, încep cu un exerciţiu în care le ofer oamenilor ceva ce nu face sens. Este o piatră cu o formă foarte abstractă şi nu numai că trebuie să îmi mulţumească pentru cadou, dar trebuie să găsească ceva care este sincer şi care indică pentru ce or sa folosească ei acel obiect. Să vă educaţi cumva în viaţă să fiţi recunoscători pentru tot ce aveţi, ţine de palsticitatea creierului nostru şi cred că în viaţa de zi cu zi ne obişnuim să fim foarte negativi şi să punem un filtru prin care nimic nu ne multumeşte. Dar în perioada Crăciunului este momentul ideal pentru voi să învăţaţi să fiţi recunoscători pentru ce viaţa vă oferă, pentru ceea ce oamenii vă oferă. Cum suntem recunoscători? Nu spunem mulţumesc pentru cadou fără să indicăm ce este cadoul: „Mulţumesc pentru suportul de cărţi pe care l a-m primit. Chiar aveam foarte multe cărţi şi îmi doream să le pun într-o formă mai organizată”. Adică spuneţi exact ce obiect aţi primit şi spuneți pentru ce o să îl folosiţi în viitor. Asta este o formă de recunoştinţă.

Cum procedați când nu vă place cadoul primit

Se poate întâmpla ca darul să nu fie chiar pe placul celui ce îl primeşte. Peste astfel de situaţii se trece de fiecare dată cu politeţe şi recunoştinţă.

Andrei Pop, trainer de etichetă: Când vorbim despre cadouri, vorbim despre orele, minutele pe care un om le a investit în a-ţi oferi ţie ceva de suflet. Poate i-a ieşit, poate, nu. Poate a fost inspirat, poate, nu. Oricum ar fi, acea persoană a depus un efort. Și atunci poate nu vom reuşi să apreciem cadoul, dar putem să apreciem efortul.

Andreea Ştefănescu, trainer de etichetă: Fiţi recunoscători, chiar dacă este o persoană foarte dragă, de care sunteţi foarte apropiaţi şi care simţiţi că „aş putea să îi spun copilului meu”, „aş putea sa îi spun soţului meu”, „Ce este cadoul ăsta? nu mă cunoşti!” . Nu este cel mai bine... Până la urmă, noi încercăm să fim cei mai politicoşi cu oamenii străini, uitând că relaţiile cele mai importante din viaţa noastră sunt cele cu oamenii dragi. Rămâneţi recunoscători faţă de ceea ce primiţi, indiferent dacă vă place sau nu. Într-un moment ulterior din viaţă este posibil să duceţi în discuţie că „mi-ar fi plăcut pentru la anul să primesc asta”. Indicaţi dar la un moment ulterior, în nciun caz în momentul în care primiţi cadoul.

Indiferent de buget sau context, un cadou ambalat cu bune maniere şi inteţii frumoase va avea aduce cel mai frumos sentiment dintre toate: bucuria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri