Au descoperit că sunt frați după ce erau prieteni de 60 de ani

Data publicării:
fratii

Cel mai frumos cadou de Crăciun pentru doi prieteni din Hawaii a fost să descopere că sunt fraţi. Timp de 60 de ani, celor doi, care se cunosc încă din copilărie, nici nu le-a trecut prin cap că ar putea fi rude.

Unul dintre cei doi fraţi a crescut într-o familie care îl adoptase. Celălalt a fost crescut doar de mamă. Diferenţa dintre ei este de 15 luni.

Prima oară s-au întâlnit când erau în clasa a VI-a.

Cu sprijinul familiilor, fiecare dintre cei doi prieteni a început să îşi caute rădăcinile. Mai întâi pe reţelele de socializare şi apoi pe un site verificare a ADN-urilor. Prima surpriză a fost când unul dintre ei a descoperit că în baza de date a unei agenţii mai exista cineva cu acelaşi cromozom X, adică aceeaşi mamă. Şocul cel mare a venit când a descoperit cine se afla în faţa pseudonimului de pe internet.

- A fost un şoc, povestesc frații-prieteni.
- A fost un adevărat şoc, după care ne-am gândit la asta şi ne-am comparat braţele.
- Da. Braţele păroase au rezolvat problema, glumește unul dintre ei.

Chiar dacă nu mai pot juca fotbal, ca în copilărie, cei doi pensionari îşi doresc să petreacă mai mult timp împreună şi să călătorească.

E cel mai frumos cadou de Crăciun pe care mi l-aş fi putut imagina, mărturisește unul dintre ei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri