Psiholog: Cea mai bună modalitate de a crește stima de sine a copilului este de a-l lăsa să facă treburile gospodărești

Data publicării:
Government Plans Education Summit
Foto: Gulliver/Getty Images

Copiii au nevoie de reguli şi de limite, spune psihologul Mirela Horumbă. E prea târziu să schimbi regimul la vârsta la care încep şcoala. Nu vor înţelege de ce trebuie să facă ce le ceri şi le va fi greu să se adapteze la programul şi rigorile şcolii. Discuţia despre educaţie şi disciplină, din emisiunea 24 de minute, o găsiți AICI.

Mirela Horumbă, psiholog şi psihoterapeut: „Este acum un trend să lăsăm copilul să facă ce vrea, că traumatizăm copilul, dar mai este o virgulă și ceva după virgulă. În context social, nu poți să lași copilul să facă ce vrea pentru că el nu are repere. Copiii de acum sunt crescuți într-un fel de cocon, nu li se cere nimic, nu sunt implicați în treburile casei și când cresc și spun adu-mi un pahar de apă și tu nu-ti mai vezi capul de treburi, te apucă enervarea, cum adică ai 15 ani și nu te poți ridica să iei un pahar de apă. Cu cât copilul crește, implicarea lui în tot ce înseamnă activitatea casei, partea asta de administrare, el trebuie implicat. El oricum vine în jurul vârstei de 2 ani nativ. Cea mai bună modalitate de a crește stima de sine e de a-l lăsa să facă treburile gospodărești zilnice. Avem așa o perioadă până la școală în care el are voie să facă orice și normal că e furios că dacă 6 ani a putut să facă ce vrea, acum te-ai gândit să schimbi regulile jocului?”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri