Un sentiment copleșitor: Un cuplu a câștigat 2 milioane de lire la loterie. Apoi au aflat că fiul li s-a vindecat de cancer

Data publicării:
Familia McDonald e fericită: fiul lor s-a vindecat de cancer și au câștigat marele pot la loterie
Familia McDonald e fericită: fiul lor s-a vindecat de cancer și au câștigat marele pot la loterie Foto: SkyNews

Ce faci când primești două super-vești una după alta? Este cel mai copleșitor sentiment trăit vreodată, mărturisește un cuplu din Marea Britanie. Cei doi soți au aflat că fiul lor s-a vindecat de cancer la câteva zile după ce câștigaseră la loterie marele premiu de 2 milioane de lire sterline, relatează SkyNews

John și Allison McDonald au cumpărat biletul câștigător care s-a potrivit cu toate cele șase numere de la extragerea din 18 decembrie. Trei zile mai târzu, cei doi părinți au aflat că Ewan, fiul lor în vârstă de 15 ani, nu mai are limfom non-Hodgkin, o formă de cancer care se dezvoltă în sistemul limfatic. Băiatul fusese diagnosticat în mai și a făcut chimioterapie. 

„Ce început de an 2020!” - exclamă John McDonald, care mărturisește că îi tremurau picioarele când a sunat-o pe operatoarea loteriei Camelot pentru a verifica dacă ceea ce vede este corect.

Allison, care fusese la dentist, a văzut că are un apel pierdut de la soțul său. „M-am gândit: O, nu, de ce mă sună, ceva rău trebuie să se fi întâmplat, ceva groaznic, oare e ceva cu Ewan? Nu mi-ar fi trecut în veci prin cap că atunci când o să-l sun înapoi îmi va spune că am câștigat lozul cel mare”, a povestit femeia.

Cu „uimitorul premiu” familia vrea să-și cumpere o casă nouă.

„Toată lumea visează mereu să câștige la loteria de Crăciun - și spune ce minunat ar fi - dar Allison și cu mine n-am crezut niciodată că asta o să ni se întâmple chiar nouă. Și uite că s-a întâmplat”, spune John. „Iar apoi să primești vestea că ultimele analize arată că Ewan nu mai are nimic este cu adevărat uluitor. Suntem atât de recunoscători! 2020 pare cu siguranță să fie un an super pentru toți trei. E ca și cum toate visele noastre de-o viață s-au împlinit în numai trei zile”, a mărturisit bărbatul. 

John McDonald, în vârstă de 62 de ani, lucrează ca agent de securitate uneori și 70 de ore pe săptămână, în timp ce Allison, în vârstă de 49 de ani, este optician. Ambii și-au dat acum demisia.

„Acum ne putem permite să nu mai mergem la muncă și să petrecem timp în familie adunând amintiri - o chestie pe care nici n-o visam”, spune Allison. „E cel mai copleșitor sentiment trăit vreodată”, adaugă femeia.

Cuplul mai are alți doi copii și trei nepoți. 

Redactor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...