Galerie Foto Fotografii virale cu localitatea în care toți cei 6.000 de oameni stau pe aceeași stradă

Data actualizării: Data publicării:
stradă cu case si grădini vazuta de sus
Sułoszowa, satul din sudul Poloniei în care toți oamenii locuiesc pe aceeași stradă FOTO: Shutterstock

În Europa există o localitate în care toți cei 6.000 de oameni își au domiciliul pe aceeași stradă lungă de 9 kilometri.

Numit „Mica Toscana” datorită aspectului său neobișnuit, Sułoszowa este un sat din sudul Poloniei, aflat la aproximativ 29 km nord-vest de Cracovia, în care toată suflarea este grupată de-a lungul unei singure străzi.

Sułoszowa, satul din sudul Poloniei în care toți oamenii locuiesc pe aceeași stradă FOTO: Profimedia Images
Sułoszowa, satul din sudul Poloniei în care toți oamenii locuiesc pe aceeași stradă FOTO: Profimedia Images

Potrivit autorităților poloneze, în 2017, satul avea o populație de 5.819. Toți locuitorii și-au ridicat casele unii lângă alții, iar în spate au fâșii lungi de teren unde și-au amenajat grădini.

După ce o fotografie cu satul văzut de sus a devenit virală pe Twitter la începutul acestei luni, o parte din locuitori au explicat cum este să trăiești în Sułoszowa:

Nu aș schimba acest loc cu nimic altceva. Are farmecul lui. Fiecare casă are câte o fâșie de teren și fotografiile arată frumos. Unul are cereale, celălalt are rapiță, iar al treilea are altceva. De sus, culorile de văd frumos”.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry, apariție discretă cu fiica ei după despărțirea de Orlando Bloom. Daisy Dove a împlinit recent 6...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță