Industria petrecerilor pentru copii. Cât costă un eveniment cu eroii preferați ai puștilor

Data publicării:
copii spiderman

Alexandra Timofte, actriță: „Petrecerile sunt momentul important din viaţa unui copil!”

Marian Răducu, animator: „Lumea noastră este una frumoasă! Dar noi o putem face şi mai frumoasă! Şi pentru asta avem nevoie de cât mai mulţi super-eroi!”

Nicio aniversare fără eroii preferaţi! Este dorinţa copiilor, care nu concep ca de la petrecerile lor să lipsească idolii din lumea poveştilor. În România sunt acum aproape 1000 de firme specializate în organizarea de evenimente pentru cei mici, iar câteva mii de animatori şi actori îi distrează pe copii.

Alexandru Aron, actor: „Hai să o luăm pe rând! Clar! Frozen este top! Ca să spun aşa! Şi aici vorbim de Ana, Elsa şi Olaf! De cele mai multe ori sunt foarte fericiţi şi vin şi mă îmbraţişează şi zic: Olaf, Olaf, bine că ai venit!”

Alexandra Timofte, actriță: „Apoi vine Minnie şi Mickey! Care sunt tot timpul preferate, chiar dacă vorbim de aniversarea unei fetiţe sau a unui băieţel. Vorbim de super-eroi, de la Darth Vader, din Star Wars, de Superman, Spiderman, Batman.”

Curios sau nu, în topul eroilor preferaţi se află şi un personaj... negativ: Darth Vader, din Războiul stelelor, care îl reprezintă pe puternicul lord al Ordinului Sith, ucenic al lui Darth Sidious. Darth Vader a fost interpretat în primele trei episoade ale seriei de David Prowse.

Alexandra Timofte, actriță: „Ceea ce am transpus noi la petreceri... nu am mers pe firul filmului. El rămâne un personaj negativ în concepţia copiilor, dar energia lui şi ceea ce desfaşoară, cum se desfăşoară o petrecere cu el este că are şi o parte pozitivă. Că dacă stăm şi ne gândim are şi o parte pozitivă.”

„Sunt Dart Vader şi vă aştept să vă alăturaţi de partea întunecată a Forţei!”

Pentru ca un eveniment să fie reuşit, cei care întruchipează personajele aflate în vogă trebuie să respecte o regulă, esenţială, susţin actorii şi animatorii.

Alexandra Timofte, actriță: „Să nu creadă o secundă că eşti un actor costumat. Să creadă ca eşti personajul respectiv. Este foarte important să nu strici magia poveştii.”

Marinela Butică, actriță: „Dupa ce te-ai îmbrăcat în Elsa copiii nu mai au niciun fel de dubiu. Se bucură, sar pe tine....Sunt momente în care nu apuci să spui nici hey, bună, am venit ...Ce faceţi? ”

La aniversările celor mici, cele mai aşteptate momente sunt cele în care toată lumea stă la coadă pentru picturile pe faţă.

Alexandra Timofte, actriță: „Personajele feminine realizează şi face-painting. Este nebunie în momentul respectiv, pentru că toţi îşi doresc să fie pictaţi în personajele dorite.”

La fiecare petrecere există şi cel puţin un moment care stârneşte zâmbetele tuturor.

Alexandra Timofte, actriță: „Dacă acum ar veni mama ta vitregă, faţă în faţă ce i-ai face? Nu i-aş face nimic, aş încerca să îi explic că eu tot o iubesc, încercând să îi transmit gânduri pozitive. Eu aş prinde-o, aş lega-o de un scaun şi aş lua maşina de tuns a lui tata şi aş tunde-o. În momentul acela m-am panicat, pentru că am zis cum să încerc să salvez situaţia. Am râs, i-am spus că nu ar fi o soluţie tocmai ok, dar a zis că ceva rău tot trebuie să îi fac. Şi am încercat din nou să îi explic că daca primeşti rău, nu prin rău trebuie sa răspunzi.”

Un eveniment la care să fie prezenţi eroii preferaţi ai puştilor costă între 150 şi 1000 de lei, în funcţie de numărul de personaje, numărul de ore petrecute în mijlocul celor mici şi de momentele propuse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri