Video „Nu se știe cum ninge și nu mai putem ieși din casă”. Cum arată viața în vârf de munte, pe timp de iarnă

Data publicării:
fundata brasov vedere drona
În comuna Fundata din județul Brașov locuiesc puțin peste 600 de oameni. Sursa foto: captură Digi24

Viața în vârful munților, pe timp de iarnă, este o provocare, chiar și pentru oamenii obișnuiți cu gerul și zăpada de un metru. În comuna Fundata din județul Brașov locuiesc puțin peste 600 de oameni. Mulți dintre ei sunt bătrâni, iar traiul la 1.300 de metri altitudine implică multe sarcini grele. Animalele au nevoie de apă caldă ca să nu înghețe, temperaturile scad până la -18 grade Celsius, iar pentru mâncare mulți dintre ei trebuie să apeleze la rude sau vecini.

În comuna Fundata din județul Brașov, timpul parcă stă în loc. Într-un peisaj de vis, în vârful muntelui, cu drumurile acoperite de zăpadă, localnicii trăiesc de pe urma animalelor, de care au mare grijă. Este și cazul soților Râmbu.

Norel Râmbu, localnic: Dimineața ne sculăm, bem o cafea și mergem la animale. Unii la oi, alții la vaci. Noi ne-am împărțit pe sectoare: nevasta e cu oile și porcii, iar eu sunt cu vacile și animalele de curte.

Rodica Râmbu, localnică: Noi suntem obișnuiți, dar când e frig și ger e greu, indiferent dacă suntem obișnuiți sau nu. Viața la țară e grea!

Chiar dacă ambii au peste 65 de ani, soții Râmbu au încă putere de muncă și fiecare își știe rostul în gospodărie.

Norel Râmbu, localnic: Du-te la vacă, oaie, du-te la fântănă, apoi iar prin partea asta, pe aici, apoi viu iar înapoi. Mie, dacă îmi pui un ceas la mână, cred că fac 10 kilometri pe zi.

Localnicii care au rămas în vârf de munte pun pe primul plan animalele, dar și căldura din locuințe.

Monica Cocan, localnică: Ieșim la animăluțe, da, nu stăm nici măcar la cafea pentru că trebuie ele întâi îngrijite și pe urmă noi.

Rodica Râmbu, localnică: Lemnele trebuie să fie în cutie. La ușă trebuie să fie lopata și mătura că nu se știe cum ninge și nu mai putem ieși din casă.

Fundata are puțin peste 600 de locuitori. Oamenii își aduc și astăzi aminte cât de grea era viața înainte.

Nicu Cocan, localnic: Pe vremuri, căram apă cu gălețile de la un kilometru-doi, că nu era apă la râu.

Fundata se află la o altitudine de peste 1.300 de metri, iar unii localnici care nu au animale apelează la ajutorul vecinilor pentru alimente - de la brânză, la carne și ouă.

operator: Dan Dascălu

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Ce se ascunde în spatele celei mai lungi crize de consum din România. Avertisment dur al unui economist...
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...