Profesoara care a reușit să revoluționeze sistemul de predare în școala pe care o conduce

directoare ferdinand I

Elevele școlii Ferdinand I din București sunt actrițe în toată regula. Și, ca toți artiștii, repetă înaintea spectacolelor pentru a se asigura că totul iese perfect. Adolescentele au intrat și în rolul dramaturgului: scriu piesele pe care le joacă la diferite festivaluri din Capitală.

Romina Boldaşu, actriţă, voluntară: „Am urmărit ca ele să fie în scenă aşa cum sunt în viaţa lor de zi cu zi, vesele, pasionate de teatru, pentru că asta sunt şi dezinvolte. Cum ar trebui să fie şi la orele de clasă, din punctul meu de vedere.”

Romina Boldaou urmeaza un masterat în pedagogie teatrală. La liceul Ferdinand I, predă cursuri de actorie. Gratuit. Tot aici, elevii pot urma și alte opționale, în afara programei. Oferta este variată: de la dezvoltare personală, informatică și engleză, până la arte marțiale sau grădinărit.

Ideea profesorilor voluntari îi aparține directoarei. Violeta Dascălu predă Geografie de aproape 30 de ani, iar de opt conduce una dintre cele mai vechi școli din București.

Violeta Dascălu, directoarea şcolii Ferdinand I: „Este nevoie de altă abordare a educaţiei, pur şi simplu şi a creşterii unor copii. Avem o responsabilitate foarte mare şi nu trebuie să o facem oricum. Trebuie să înţelegem cine sunt aceşti copii, de ce au venit la noi şi ce pregătim noi, ce creştem noi, ce fel de oameni. Educaţia nu înseamnă numai a veni la şcoală. Iar ceea ce încercăm noi să facem cu copiii, pe lângă faptul că le imprimăm nevoia aceasta de unicitate şi le-o construim, este ideea că noi învăţăm şi educaţia este permanentă. Toată viaţa, cât trăim, noi învăţăm câte ceva.”

Cu această idee a pornit la drum Violeta Dascălu atunci când a devenit directorul școlii. Așa a ajuns acum să organizeze, cu ajutorul ONG-urilor, zeci de cursuri gratuite. Pentru copii, dar chiar și pentru părinți.

Delia Dascălu, voluntar, reprezentant al unui ONG: „Foarte uimită de deschiderea doamnei şi de capacitatea ei de a întinde mâna către societatea civilă şi de a primi ajutor. Printre programele pe care le desfăşurăm este şi cel de educaţie parentală gratuită pentru persoanele care nu-şi permit să plătească cursuri de educaţie parentală.”

Violeta Dascălu, directoarea şcolii Ferdinand I: „În educaţia unui copil sunt adulţii, părinţii şi noi şi trebuie să fim parteneri şi trebuie să ne dorim acelaşi lucru. Dacă unul dintre noi nu doreşte acelaşi lucru pentru copii, atunci educaţia nu mai este de valoare şi nu numai că sunt partenerii noştri, dar ei ne cer lucruri sau de câţiva ani vin ei cu proiecte sau găsesc ei asociaţii care ei consideră că sunt utile pentru copii.”

Mihai Popa, profesor de istorie: „Copiii devin foarte deschişi. Ideea e că într-o oră nu ai cum să le transmiţi elevilor mai mult decât îţi indică programa şcolară şi atunci beneficiezi de timpul suplimentar, de activitatea extraşcolară pentru a implementa o anumită idee de învăţare sau o idee comportamentală, o idee de a fi.”

Delia Dascalu reprezintă o organizație nonguvernamentala care îi ajută pe tineri să se cunoască mai bine, să-și descopere pasiunile. 

Elevii au grijă şi de grădina şcolii. De patru ani, ei sunt ajutaţi în această misiune de o asociaţie din Bucureşti.

Violeta Dascălu, directoarea şcolii Ferdinand I: „Cred că orice om care îşi alege corect meseria ştie că trebuie să fie responsabil, să fie optimist, să facă cu drag ceea ce face şi lucrurile ies întotdeauna. -, să nu găsească în alegerea profesiei doar un refugiu, că atunci este un om chinuit, nu este un om bucuros.”

Şi voluntarii de la Fundaţia Română de Arte Marţiale merg săptămânal la școală, ca să se întâlnească cu elevii.

Trebuie să dăm mai departe ceea ce am învăţat.”

Violeta Dascalu investește timp și energie în elevii săi. Știe mai bine ca oricine că în spatele unui adult civilizat și responsabil stă un copil pe care scoala l-a ajutat și încurajat.

Violeta Dascălu, directoarea şcolii Ferdinand I: „Nu oricine poate să facă educaţie, iar cu cei care sunt deja în sistem este nevoie în permanenţă de înnoire şi de repoziţionare faţă de copii. Generaţiile sunt diferite şi noi nu putem rămâne la aceleaşi metode sau la aceleaşi mentalităţi. În permanenţă este de lucru şi cu noi.”

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale