Turiștii străini au umplut Centrul Vechi în noaptea de Înviere. „Mă însor la vară. Este petrecerea burlacilor”

Data publicării:
britanic-burlac-centrul-vechi

Mulţi tineri au căutat lumina... cluburilor. Centrul Vechi al Capitalei, unde sunt cele mai multe localuri din Bucureşti, a fost animat de seara până dimineaţa, iar printre petrecăreţi s-au amestecat şi turişti străini.

Centrul vechi din Bucureşti a început să cunoască agitaţia înainte să se întunece. După câteva ore de stat la terase, tinerii s-au mutat înăuntru, în cluburi.

- În seara aceasta avem Paștele. Mergem puțin așa să ne distrăm. Am zis ori la club, ori la biserică! Avem o mica vacanță și de mâine cu părinții, cu familia.

În vreme ce părinţii se pregăteau să plece spre biserici, tinerii abia aşteptau să înceapă petrecerea în cluburi.

- În general cam asta fac oamenii, ies să se distreze! Unde poți să te distrezi de Paşte decât în centrul cel mai bine!

- Este centrul plin și pe partea noastră și pe cealalta parte. Vin la noi, apoi se duc la biserică şi apoi se întorc la noi.

Centrul Istoric al Bucureştiului a fost un mic turn Babel şi de Paşte. Italieni, francezi şi englezi s-au alăturat distracţiei din cartierul cluburilor. Mai ales că unii au avut motive speciale...

- Este foarte frumos. Un loc minunat Centrul istoric. Îmi place foarte mult. Mă însor la vară şi în seara asta este petrecerea burlacilor.

- Suntem în vacanţă. Stăm câteva zile.

Sărbătorile de Paşte continuă şi nopţile următoare în cluburile din Bucureşti cu petreceri tematice. Evident, muzicale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri