Alina Gorghiu: Criza din Sănătate poate face imposibilă rămânerea în funcţie a lui Patriciu Achimaş-Cadariu

Data publicării:
alina gorghiu la digi24 2015

„Modul în care ministrul Achimaș Cadariu a gestionat actuala criză din Sănătate poate face imposibilă rămânerea domniei sale în funcție, dar o demisie ar conta prea puțin în acest moment. Primordiale acum sunt alte câteva aspecte. Pe de o parte, ca instituțiile abilitate să se asigure că în cazul tuturor spitalelor cu probleme, pacienții nu sunt în pericol iar soluțiile care s-au dovedit ineficiente au fost scoase din uz. În al doilea rând, asigurarea în regim de urgență, pentru întreg sistemul de sănătate românesc, a necesarului pentru desfășurarea în condiții sigure a actului medical. Trebuie să avem certitudinea că se lucrează cu produse conforme. Apoi, o chestiune ce nu ține de rezolvarea punctuală a crizei, dar este extrem de importantă pentru însănătoșirea sistemului: începerea anchetelor de către organele abilitate, pentru aflarea vinovaților”, a scris copreşedintele PNL pe pagina sa de Facebook.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri