Atenţie la brăţările elastice multicolore! Pot fi cancerigene

Data publicării:
bratari 1

 

Autorităţile italiene au confiscat deja zeci de milioane de astfel de brăţări după ce testele au relevat că sunt cancerigene, relatează site-ul postului RAI News. Poliţia milaneză a sesizat şi Agenţia italiană a vămilor, pentru a cerceta modul în care au fost importate brăţările, precum şi Agenţia fiscală.

Investigaţia a fost lansată după sesizări făcute de cetăţeni şi după monitorizarea produselor vândute în Italia.

Este vorba de al doilea caz din Europa care vizează brăţările elastice, după o anchetă similară în Marea Britanie.

Valoarea de piaţă a produselor confiscate în Italia este de aproximativ trei milioane de euro.

Brăţările confiscate nu aveau marca "CE" şi nu respectau standardele de siguranţă prevăzute în spaţiul comunitar.

Potrivit specialiştilor, brăţările de fabricaţie chineză ar conţine o substanţă derivată din petrol folosită pentru elasticizarea policlorurii de vinil. Autorităţile britanice au analizat brăţările elastice, constatând că acestea conţin doze foarte mari de ftalat, în proporţie de 45,5 %, limita legală fiind de 0,1%.

Produsul original este realizat de compania americană Rainbow Loom, preţul de vânzare fiind de aprozimativ 4 euro, în timp ce varianta contrafăcută costă doar 80 de eurocenţi.

De altfel, pe site-ul Rainbow Loom există un avertisment legat de produsele contrafăcute, disponibile atât în magazine, cât şi pe site-uri. Acestea nu sunt sigure pentru copii, nu au fost testate conform standardelor de siguranţă a jucăriilor, pot conţine substanţe periculoase şi sunt de calitate Destinate copiilor de 8-14 ani, brăţările Rainbow Loom au devenit populare în taberele de vară şi în cluburi în 2013. În octombrie 2013 Rainbow Loom avea pe canalul său de YouTube 66 de tutoriale şi aproape 4 milioane de accesări.

Brăţările colorate Rainbow Loom au fost în top 3 cele mai populare jucării ale lui 2013 la Cyber Monday Awards şi cea mai căutată jucărie pe Google.

În turneul în Noua Zeelandă din 2014, ducesa de Cambridge a fost văzută purtând o brăţară Rainbow Loom.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri