Au învins cancerul, iar acum se luptă cu sistemul

Data publicării:
medici calculator - captura

Daniel a fost diagnosticat cu leucemie la doar opt ani. Boala era într-un stadiu avansat, dar tratamentele agresive au dat roade. A ieşit învingător şi a decis să devină medic pediatru oncolog în România. „Ajungi la un alt nivel de empatie. Adică oricât ai fi de bun şi cât ai vrea să înţelegi nu o să poţi dacă nu ai trecut pe acolo. Dacă ai făcut tot felul de defecte, eu ştiu, defect de auz, defect de vedere de la razele pe care le faci nu îţi spune nimeni treaba asta și noi vrem să se schimbe”, spune el.

Acum, alături de alţi zeci de supravieţuitori din ţară şi străinătate vrea să schimbe sistemul, dar şi mentalitatea societăţii pentru a le face viaţa pacienţilor cu cancer mai uşoară.

„Ei se confruntă cu multe probleme în domeniul medical, drepturile pacienţilor care sunt nu sunt respectate sau suficiente. Modul în care funcţionează instituţiile între ele este deficitar”, spune Nicoleta Chiriţă, specialist în sensibilizarea opiniei publice.

Cursul organizat de o asociaţie din Cluj-Napoca oferă programe de suport psihosocial în nouă secţii oncopediatrice din România şi Republica Moldova. ONG-ul a creat o platformă la nivel european ce reuneşte tinerii care au supravieţuit luptei cu teribila boală.

Katie Rizvi, fondatorul Asociaţiei Little People spune că „este vorba de tineri care acum vor să îşi înceapă viaţa şi parcursul profesional, să își întemeieze o familie şi dintr-o dată sunt afectaţi de o boală foarte gravă.”

Anual, în România peste 60.000 de români se îmbolnăvesc de cancer. În momentul de faţă numărul lor total depăşeşte 450.000. România cheltuie peste 1,2 miliarde de lei anual pentru programul de oncologie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...