BUSINESS CLUB. Oamenii consumă cu 45% mai mult zahăr pe zi decât acum 30 de ani

Data publicării:
zahar

Potrivit unui studiu Credi Suisse peste 400 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de diabet din cauza consumului de zahăr. Aceşti bolnavi înseamnă costuri ale sistemului sanitar mondial de 470 de miliarde de dolari cam 10% din totalul costurilor de sănatate din lume.

Consumul de zahăr a crescut în medie cu 2,7% pe an în ultimii 50 de ani. Însă e doar o medie, căci el a explodat de la mijlocul anilor 70, atunci când atenţia lumii medicale era îndreptată spre bolile cardiovasculare.

Atunci s-a trecut la o dietă cu cât mai puţine grăsimi iar mâncarea avea un gust din ce în ce mai fad. A fost momentul în care zahărul a înlocuit grăsimile.

Poate părea ciudat însă astăzi aproape orice produs cumpărat din supermarket coţine zahăr. Aşa cum era firesc acest lucru a dus la o creştere a cantităţii de zahăr în dieta zilnică cu peste 17%.

Conform studiului consumul mediu zilnic este de aproximativ 17 linguri de zahăr ceea ce reprezintă cu 45% mai mult decât se consuma în urmă cu 30 de ani, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un consum de 9 linguri pentru un bărbat şi doar 6 linguri pentru o femeie.

Din cantitatea mare de zahăr care ne bombardează organismul zilnic aproximativ jumătate, mai exact 43%, provine din băuturile îndulcite. O cutie de de băutură răcoritoare conţine nu mai puţin de 8 linguri de zahăr.

Partea proastă este că organismul digeră rapid zahărul din sucurile dulci fără să intervină senzaţia de săturare.

Consumul excesiv de zahăr este explicat de o serie de medici care spun ca acest produs este ca un drog extrem de periculos pentru că zaharul, spre deosebire de grasimi sau alte alimente, creează o dorință necontrolabilă de a continua consumul. Fenomen folosit din plin de industria alimentară care se foloseşte de acest ingredient pentru creşterea consumului.

Costurile mari cu tratarea efectelor cauzate de consumul exagerat de zahăr aproape că depășește ca cifre ceea ce generează industriile specializate. Piața mondială a dulciurilor este de 160 de miliarde de dolari, iar cea a băuturilor răcoritoare, în jur de 300 de miliarde.

Problema este că sucurile, împreună cu toate produsele care conţin zahăr, vor duce la o creştere a numărului de diabetici până în 2017 la peste 500 de milioane de oameni care vor costa sistemul sanitar mondial peste 700 de miliarde de dolari.

Problema consumului de zahăr este însă cu bătaie lungă, fiindcă băuturile răcoritoare de azi vor produce diabeticii şi obezii de mâine. În acest context Credit Suisse, instituţia financiară care a realizat acest studiu, propune un set de măsuri pentru reducerea drastică a consumului de zahăr.

Experţii băncii fac o paralelă chiar între industria tutunului şi cea a zahărului. Taxele şi imaginile şocante care au dus la o scădere a numărului de fumători ar trebui să apară şi pe pachetele de zahăr dar şi pe toate produsele care conţin acest ingredient.

Zahărul tinde să depăşească tutunul şi ca pagube. Fumatul provoacă pierderi de 500 de miliarde de dolari anual, o sumă care include şi scăderile de productivitate date de viciu. La zahăr numai costurile de tratare a diabeticilor sunt de 470 miliarde de dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate