Ce este boala Addison. Diagnostic și tratament

Data publicării:
2703addison-57109

Atunci când aceștia nu sunt produși îndeajuns, se produc dezechilibre grave. O maladie cauzată de afectarea glandelor suprarenale și care poate pune viaţa în pericol este boala Addison. Invitată la Digimatinal, doctorul Diana Păun, medic primar endocrinolog, manager al Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”, a explicat cum se tratează această afecțiune.

„Boala Addison este o afecțiune endocrinologică rară, dar gravă, pentru că, netratată, poate duce la moarte. Nu există o predispoziție genetică și apare, de obicei, în urma unei infecții tuberculoase. A doua cauză este cea autoimună. Boala se manifestă prin cinci semne clasice, a căror asociere este importantă pentru punerea diagnosticului. Pacientul slăbește, chiar dacă mănâncă, este extrem de obosit, hipotensiv, are tulburări digestive și, un semn desstul de specific, este hiperpigmentarea, adică se pigmentează”, a spus medicul Diana Păun.

Boala nu se vindecă, iar tratamentul este pe viață. „Pacientul trebuie să ia tratamentul în fiecare dimineață, când se scoală. Dacă uită o zi sau două, este foarte posibil să se decompenseze. Asta înseamnă că își pierde starea de conștiență, iar starea lui se agravează, până la deces. Cei care au boala Addison trăiesc, spunem noi, ca într-un clopot de sticlă. Trebuie să se protejeze de stresuri majore, să mănânce cât mai natural și să se ferească de infecții”, a mai precizat manager al Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”, doctorul Diana Păun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri