Ce recomandări au medicii pneumologi pentru pacienții lor, pe timp de caniculă

Data publicării:
Medic
Foto: Profimedia

Pacienţii cu afecţiuni cronice, dar şi cei cu patologie respiratorie trebuie să aibă foarte mare atenţia în a-şi urma tratamentul în perioada de caniculă.

"Să îşi urmeze tratamentul, în primul rând dacă sunt afecţiuni cronice foarte mare atenţie în a-şi urma tratamentul cardiologic, neurologic, respirator - BPOC sau astm. Dacă vorbim de patologie respiratorie precum BPOC sau astm aceştia au cu siguranţă recomandarea de a folosi acest tratament inhalator care nu este la fel (n.r. pentru ambele boli). Unele sunt pentru BPOC, altele pentru astm, dar ele trebuie luate cu sfinţenie. Mai mult, pentru cei care au astm de foarte multe ori este nevoie să aibă inhalatorul la ei ca să îşi dea şi la nevoie. Nevoia însemnând tocmai administrarea în momentul în care simt cel mai mic semn că apare ceva precum tuse, senzaţia aceea de respiraţie mai grea", a precizat medicul pneumolog Ruxandra Ulmeanu.

Ea a sfătuit pacienţii cu afecţiuni respiratorii cronice să nu iasă afară pe timp de caniculă. De asemenea, medicul a recomandat pacienţilor cu afecţiuni respiratorii să folosească aparatele de aer condiţionat, însă cu filtrele curăţate.

"Pacienţii cu astm şi BPOC au sensibilitate în cazul în care în momentul în care se porneşte aerul condiţionat filtrele acelea nu sunt curăţate. Filtrele trebuie curăţate - este esenţial. Nu fără aer condiţionat. Aerul condiţionat trebuie setat la 25-26 de grade şi nu la 18 grade. Nu te trage curentul, nu răceşti din cauza curentului şi mai ales trebuie folosit aerul condiţionat, dar cu menţiunile acestea vizavi de temperatură", a arătat Ruxandra Ulmeanu, scrie Agerpres.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...