Chirurgi cronometrați în sala de operații. Medicii primesc sporuri în funcţie de durata intervențiilor

Data publicării:
medici operatie transplant digi-1

Medicii primesc sporuri pentru timpul petrecut în sala de operaţii. În momentul de faţă sunt pontaţi pentru cinci ore pe săptămână, însă nu sunt plătiţi dacă stau mai mult. Nu au fost de acord cu acest lucru, aşa că au dat spitalul în judecată. Pentru că medicii raportau singuri numărul de ore, conducerea a hotărât să îi monitorizeze.

Pe foaia de observație, atunci când pacientul intră în operație se notează ora la care a început operația și ora la care s-a sfârșit operația”, a spus Vasile Stănculete, directorul medical al spitalului.

Sporul de operaţii este prevăzut în lege, dar poate fi acordat numai dacă spitalul are acei bani. Pentru că Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu este subfinanţat, sporul nu a fost acordat până acum. În cazul celor şapte medici, conducerea a fost nevoită să aplice hotărârea instanţei.

În momentul de față va fi foarte greu să facem acest lucru, conform bugetului, în schimb în perioada imediat următoare va trebui să depistăm surse de finanțare, astfel încât solicitările medicilor să fie onorate”, spune Tiberiu Tătaru, directorul Spitalului Județean.

Am făcut acțiune în instanță în numele medicilor chirurgi. În prima instanță, la unii le-a dat câștig de cauză, la unii nu le-a dat”, a spus, pe de altă parte, Gheorghe Stanciu, lider de sindicat al medicilor din Spitalul Judeţean.

Bugetul Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu este de 4,2 milioane de lei pe lună, dintre care 3,6 milioane de lei se duc pe salarii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri