Copii din România, consultaţi gratuit de medici din America

Data publicării:
medic spital getty

Mark Hechler este medic specializat în ORL şi chirurgie plastică la un spital din Kansas. În urmă cu aproape o săptămână a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Botoşani cu echipa Medical Mission. Este pentru a patra oară când vine la noi în ţară.

„Ne plac oamenii de aici, ne place lucrul şi ne place să oferim ajutorul oamenilor care au nevoie”, a spus Mark Hechler, doctor în echipa Medical Mission.

Vestea sosirii echipei Medical Mission la Spitalul de Pediatrie a circulat repede, iar în ultimele zile peste 400 de copii din tot judeţul au fost aduşi la consulaţii. Pentru copiii cu diagnostic grav, cei 20 de doctori străini reprezintă singura şansă la un control medical de calitate.

„E născut cu diagnosticul cheilopalatoschizis şi a mai fost operat la dumnealor, cu mai mulţi ani în urmă şi acum am venit iar. În altă parte unde, că n-am posibilitate să mă mai duc”, spune mama unui copil.

În fiecare an, medicii aduc cu ei medicamente şi aparatură medicală performantă, pe care o donează Spitalului de Pediatrie din Botoşani.

„Ne-au adus trei aparate de anestezie, mult instrumentar, un aparat electrodermatom pentru a trata arsurile şi cu grefă, ulterior am primit şi un motor ortopedic”, a spus Jaber Yassin, medic primar chirurgie pediatrică la Spitalul Judeţean Botoşani.

„Nu există cardiolog, nu este neurolog în clinica cu paturi, avem neurolog numai în ambulator, deficitul e foarte mare în ambulatorul de specialitate”, a spus doctor Aurel Tinca, coordonator în secția de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani.

Vineri este ultima zi în care cei 20 de medici americani mai pot fi găsiţi în Spitalul de Pediatrie din Botoşani. Vor reveni însă la anul, promit medicii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri