Copiii bolnavi din Cluj sunt plimbaţi între opt clădiri ale Spitalului de copii, răspândite în tot oraşul

Data publicării:
harta sectii

Secţiile spitalului pentru copii sunt împrăştiate în tot oraşul, ceea ce-i nemulţumeşte în primul rând pe părinţii micilor pacienţi.

De mai multe ori am fost la urgenţe şi am fost trimişi dintr-o parte într-alta neavând medici specializaţi la UPU. Am fost trimişi la Spitalul de copii, la ORL. Să fii trimis dintr-o parte în alta cu copilul, cu febră mare, nu cred că este plăcut pentru niciun părinte”, a spus o mamă nemulțumită.

„Puțini părinți știu exact toate locațiile. Fiind un oraș vechi ca structură urbană, cu străzi înguste, e greu accesul și când ai o urgență se ajunge greu cu salvarea”, a declarat Cristina Grigore, preşedintele Fundaţiei Părinţi Clujeni.

Să presupunem că ne prezentăm cu un copil bolnav la Unitatea de Primiri Urgențe. Aici, medicii stabilesc că este vorba despre o afecţiune renală şi pentru investigaţii suntem trimişi într-un alt corp al spitalului, situat la 3 kilometri distanţă. Ajunși la Clinica de Pediatrie II, medicii de aici au pus un diagnostic, dar copilul are nevoie de alte investigații, fiind suspect și de o bronșită cronică. Pentru asta, plecăm spre altă locație a spitalului, adică la Secția de Pneumologie, situată la alți 4 kilometri distanță. Aici, copilul va putea fi internat.

Doar drumul dintre cele trei clinici a durat o jumătate de oră. Timp pierdut, recunosc şi medicii.

„Dacă e să trimiți copilul într-un consult la un coleg de o specialitate, trebuie să plimbi copilul dintr-un capăt al Clujului în altul, să aștepți Salvarea, să găsești mijloace de transport”, a spus Aurel Bizo, şeful Secţiei de Nefrologie, Spitalul de Copii Cluj.

Pentru construirea unui spital de copii în care să funcţioneaze toate secţiile, Consiliul Judeţean Cluj a aprobat doar 250.000 de lei, bani care de-abia ajung pentru studiile de fezabilitate. Aceste documente sunt necesare pentru că restul sumei provine din fonduri europene, explică autorităţile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri