Coplata nu-şi atinge scopul. Majoritatea pacienţilor sunt scutiţi, iar sumele strânse sunt infime

Data publicării:
spital asigurar sanatate CAS 5295480-Mediafax Foto-Remus Badea-6

Coplata, sau taxa pe care pacienţii trebuie să o achite începând cu 1 aprilie la externare, n-a adus veniturile dorite. În unele spitale aceasta nu acoperă nici măcar cheltuielile cu materialele consumabile. Managerii de spitale spun că taxa de minimum 5 sau maximum 10 lei nu este plătită de cei mai mulţi bolnavi, deoarece fac parte din categoriile scutite.

Coplata este un instrument care nu da rezultate în spitalele din România. De exemplu, Spitalul Judeţean din Craiova şi-a numarat banii încasaţi din aceasta taxă în prima lună, iar bilanţul a fost modest. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Cristina Geamănu, banii strânşi astfel acoperă doar 3-4% din hrana pacienţilor pe o lună de zile.

La Spitalul ''Sfântul Spiridon'' din Iaşi, cel mai mare din Moldova, din coplaqtă s-au adunat doar 6.800 de lei.

„Aproximativ 20% dintre pacienţii externaţi au plătit această coplată pentru că marea majoritate, deci 80%, fac parte din categoriile exceptate, urgenţele, pacienţii scutiţi prin diagnostic, pacienţii pensionari cu o anumită suma la pensie”, spune dr. Diana Cimpoeşu, directorul medical al Spitalului ''Sfântul Spiridon''.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spune că evaluarea modului în care coplata produce efecte în sistem va fi făcută abia la sfârşitul anului. În funcţie de rezultate, coplata va rămâne sau va fi eliminată.

Taxa a fost introdusă la cererea Fondului Monetar Internaţional, pentru un mai bun control al cheltuielilor în sistemul sanitar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri