Cum s-au pierdut 39 de milioane de lei din bugetul Sănătăţii în 2012 - raportul Curţii de Conturi

Data publicării:
hm-1

Bugetul şi aşa sărac al Sănătăţii a pierdut 39 de milioane de lei în 2012, din cauza modului defectuos în care a fost administrat sistemul, indică ultimul raport al Curţii de Conturi, publicat marţi. Funcţionarii statului au decontat reţete pe numele unor persoane decedate sau, în spitale, s-au acordat servicii unor pacienţi care nu erau asiguraţi. În plus, colectarea banilor din contribuţiile de sănătate nu s-a făcut corect.

Inspectorii Curţii de Conturi au constatat că bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost prejudiciat în 2012 cu 39 de milioane de lei. Aproximativ 18 milioane de lei au fost cheltuiţi ilegal de casele judeţene de asigurări de sănătate.

De exemplu, funcţionarii au decontat reţete pe numele unor persoane decedate sau au achitat cheltuielile tratamentelor în străinătate pentru pacienţi care, de fapt, nu erau asiguraţi. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, la Timişoara, unde s-au făcut plăţi de 6 milioane de lei în 2012. De asemenea, alte case de asigurări au plătit medicamentele destinate pensionarilor cu venituri sub 700 de lei, deşi ei mai aveau şi alte câştiguri financiare.

Nici Ministerul Sănătăţii nu a scăpat de controale. La nivel central, Curtea de Conturi a constatat că datoriile firmelor către bugetul sănătăţii nu sunt corelate între minister şi Fisc, aşa că funcţionarii nu ştiu de la cine au de recuperat bani. De asemenea, inspectorii nu au putut identifica persoanele responsabile din Ministerul Sănătăţii care au generat situaţii în care instituţia a fost nevoită să plătească peste 2 milioane de lei din cauza pierderii unor procese.

Curtea de Conturi a verificat şi mai multe spitale. Aşa s-a constatat că Institutul de Pneumologie din Bucureşti, Institutul de Geriatrie Ana Aslan şi Institutul de Neurologie şi Boli Neurovasculare din Capitală au făcut lucrări de aproape 14 milioane de lei fără ca acestea să fie aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli şi în baza listei de investiţii.

Prejudiciul la fondul de sănătate:

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - 39 de milioane de lei.

Casele judeţene de sănătate - 18 milioane de lei.

Problemele identificate:

- reţete pe numele unor persoane decedate;

- formularul E112 acordat unor persoane care nu erau asigurate;

- retete compensate 90% pentru pacienţi care nu aveau dreptul.

Prejudicii la Ministerul Sănătăţii:

- contracte neînregistrate în contabilitate;

- necorelarea datoriilor pe care le au firmele;

- pierderea unor procese în urma cărora s-au plătit daune.

Nereguli în spitale:

- efectuarea unor lucrări fără să existe buget şi plan de investiţii;

- prejudiciu de 13,5 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri