Dependențele, boli nerecunoscute de statul român

Data publicării:
CHESTIONAR ALCOOLICI

Cifrele oficiale sunt cât se poate de dure. Două milioane de români beau alcool frecvent şi peste măsură. Alţi 600.000 se droghează, iar 150.000 sunt dependenţi de jocuri de noroc. Opt din zece au încercat măcar o dată să iasă dintr-un asemenea cerc vicios, dar prea puţini au reuşit.

Unul dintre ei este Bogdan Rădulescu. La 46 de ani, socoteşte că jumătate din viaţă a fost dependent de alcool.

„Nu e bun alcoolul. Nu numai că nu e bun, e păgubos de-a dreptul. Ni se pune o stigmă, un alcoolic, beţiv. Când beam, chiar îi corectam. Nu sunt beţiv, sunt băutor. Aş vrea să creez o putere a exemplului”, spune Bogdan Rădulescu.

De un an şi jumătate nu mai bea. A reuşit cu ajutorul unei echipe de specialişti în dependenţe. O echipă privată, pentru că statul nu recunoaşte alcoolismul drept boală, deci nu alocă fonduri pentru tratament.

„România nu are nici măcar un singur centru de tratament al acestei probleme finanţat din bani publici. Ceea ce ar trebui să se întâmple este să existe servicii ambulatorii, unde ei să poată să vină, în condiţii de confidenţialitate, să acceseze tratamente dovedite ca eficiente şi care asociază servicii psihiatrice”, precizează medicul psihiatru Eugen Hrişcu, director ştiinţific ALIAT.

În România există în jur de 50 de grupuri de suport pentru alcoolici, la care participă 500 de persoane. Lor li se adaugă o reţea de şase clinici deschise în Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Braşov şi Suceava de o asociaţie non-profit, unde pacienţii sunt consiliaţi şi primesc tratament.

„Experienţa noastră majoră este pe dependenţă sau, să spunem, consumul problematic de alcool şi de droguri, dar există competenţe profesionale pentru a trata orice dependenţă şi aici vorbim despre pornografie, jocuri de noroc, internet”, spune Bogdan Glodeanu, director executiv ALIAT.

Considerate întreprinderi sociale, clinicile oferă atât servicii gratuite, pentru cei cu o situaţie materială precară, cât şi tratamente plătite. O şedinţă costă 100 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...