Dezinfectant diluat de zece ori. Reacția producătorului Hexi Pharma

Data publicării:
spital 1

Comunicatul Hexi Pharma:

„Hexi Pharma a demarat o anchetă internă pentru a stabili care sunt factorii responsabili pentru apariția acestei situații. Mai mult, până la elucidarea și rezolvarea tuturor problemelor semnalate de autorități și mass-media s-a oprit producția în fabrică, precum și orice distribuție.

'Cea mai bună soluție este oprirea producției și verificarea tuturor substanțelor pe care noi le producem pentru dezinfectarea spitalelor. Vom face o analiză foarte amănunțită a tuturor concentrațiilor și eficienței produselor fabricate de noi. Vom colabora cu autoritățile care sunt abilitate să verifice eficiența dezinfectanților produși de către noi și vom oferi acces la toate informațiile de care acestea au nevoie', spune Dan Condrea, owner Hexi.

Deși extrem de îngrijorați că o astfel de situație a putut să apară, reprezentanții Hexi sunt în continuare siguri că produsele și-au făcut treaba și că pacienții nu au fost în pericol. Rugăm DSP să meargă să ia probe de eficacitate din toate spitalele astfel încât să fim siguri că produsele și-au facut treaba. Suntem dispuși să suportăm contravaloarea acestor analize.

Hexi Pharma nu a avut niciun moment intenția de a acționa împotriva pacienților din spitale, toate produsele fiind conforme cu reglementările europene.

Hexi Pharma nu a avut niciodată, în 20 de ani, plângeri din partea vreunui spital, a lucrat întotdeauna cu bună credință față de utilizatorul final și activează într-o piață liberă, în care calitatea și prețul sunt singurele criterii după care produsele sale sunt comercializate.”

Klaus Iohannis, despre dezinfectanții din spitale

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri